sâmbătă, 14 iulie 2018

Doamne alunga departarea
care-i între noi şi Tine
când ne biruie-ncercarea
şi ne frângem sub suspine;
– nu lăsa atunci să pună
noaptea peste noi orbie,
nici satanica furtună
să ne-ngroape-n vreo pustie.
Doamne-alungă disperarea
care-i între noi şi soare
când prea lungă-i depărtarea
şi-ntristarea prea ne doare;
– nu lăsa atunci în gheaţă
sufletul să ni se-ngroape,
fă ca Duhul de Viaţă
iar să vină să ne scape.

Traian Dorz

joi, 12 iulie 2018

Rugăciunea arhimandritului Sofronie Saharov pentru unire



Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălțându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii și ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins spre a aduce laolaltă pe toți copiii Lui Dumnezeu cei risipiți și trimițind pe Preasfântul Duh, la unire pe toți i-ai chemat. Tu dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păși spre această mare lucrare de sfințenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toți una să fim, precum și Tu una ești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
Însuți dăruiește nouă har și înțelepciune ca să împlinim în toate zilele această poruncă și ne întărește în nevoința acelei iubiri pe care o ai poruncit-o nouă zicând: ,,să vă iubiți unul pe altul precum și Eu v-am iubit pe voi”.
Prin Duhul Tău cel Sfânt dăruiește nouă puterea de a ne smeri unul către altul, luând aminte la aceea, că cel ce iubește mai mult, mai mult se și smerește; învață-ne să ne iubim unii pe alții, să ne rugăm unii pentru alții; să ne purtăm poverile unii altora cu răbdare și ne unește în legătura neclintită a dragostei în numele Tău cel Sfânt dând nouă și a vedea în fiecare din frații și surorile noastre chipul Slavei Tale Celei negrăite și a nu uita că fratele nostru este viața noastră.
Așa Doamne, Cela ce ne-ai adunat laolaltă întru bunăvoirea Ta, fă-ne pe noi a fi cu adevărat o familie, viețuind cu o singură inimă, cu o voie, întru o singură iubire, după sfatul Tău cel mai înainte de veci. Umbrește lucrarea aceasta și o acoperă cu acoperământul Preacuratei Maicii Tale și a tuturor Sfinților Tăi, binecuvântând și ocrotind pe fiecare ce se ostenesc în lucrarea faptelor bune.
Păzește-ne adică de gânduri stricăcioase, de cuvinte necuvioase și de înclinări ale inimii ce surpă pacea și încrederea; ca să dăinuiască această lucrare, întemeiată fiind, pe piatra Sfântului Tău Cuvânt, ca toți să aflăm odihna întru Tine, Blândul și Smeritul Împărat al nostru, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!

luni, 9 iulie 2018

Mama

Ce este mama? Oricat s-ar scrie despre mama nu ar fi complet, orice s-ar spune despre ea nu este indeajuns, oricate epistole si ode i-ar fi dedicate nu ar insemna nimic in comparatie cu ce este ea de fapt.
Caci ea, mama este o prelungire a lui Dumnezeu pe pamant, ce am putea noi sti despre asta? Cat am putea noi intelege decat ce Dumnezeu ne cere direct?
,,Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant. ,,
Asta e tot...restul nu isi are nici sens nici explicatie, totul se opreste aici.
In intelegerea fiecaruia mama, caci doar despre ea vreau sa vorbesc azi, poate insemna atat cat fiecare percepe din Cer caci de pe pamant nu ai cum intelege nimic, nu o sa gasesti sensul mamei pe pamant caci ea nu este de aici. 
Si abia acum vine greul caci fiecaruia ii e dat sa inteleaga mai mult sau mai putin sau chiar deloc...din cer... .
Cand omul vine pe pamant Dumnezeu il trimite cu toate cele de trebuinta, la fel cu tot ce e in natura si in tot ce exista de la Tatal. In natura Dumnezeu le-a lasat sub diferite forme, la om toate cele de trebuinta le trimite cu cea prin care il si trimite, prin mama, apoi pe parcursul vietii toate omul si le ia de acolo, tot..., greu de inteles ca tu crezi ca toate le faci din puterile tale, toate iti vin din tine...dar altfel Tatal toate ti le trimite prin ea, prin mama..., mama...prelungirea lui Dumnezeu pe pamant.
De ce trebuie sa o cinstesti fara ca tu sa judeci ce ea face? Simplu, ca darul tau vine prin ea indiferent de ce face ea, nu natura ei pamanteasca ii da darul, nu ce face ea pe pamant ii da frumusetea ei...iubirea si loialitatea ei pentru copii, ce face ea pe pamant va da singura socoteala la timpul potrivit, la ziua intalniri ei cu Dumnezeu, la intoarcere.
Darul ei pentru copil e in fiinta dumnezeiasca ce e, in fiinta aceea care nu cunoaste stricaciune, caci e El, Dumnezeul nostru.
Respectand-o, urmand-o, ascultand ce iti spune, intelegand printre randuri doar viata ta va fi ce Dumnezeu vrea sa fie, si altfel iti vei aduce singur binele, iti vei aduce in tine aceea natura cu care Dumnezeu te-a trimis.
Respectati-va mamele, sunt ingerii vostri cei mai de pret, iubiti-le atat cat puteti si intelegeti iubirea dar respectati-le si dati  fiintei voastre partea din Dumnezeu ce va fost impartasita si daruita, e atat de simplu dar totodata atat de greu pentru fiinta lumeasca, pamanteasca ce suntem atat timp cat suntem inca locuiti de Eva, atata timp cat Maica lui Dumnezu nu si-a facut salas in noi. Ceretii sa se salasluiasca Maicuta Sfanta in voi, doar asa va putea si mama voastra sa-si capete locul care i se cuvine in voi si in vietile voastre.
Pentru mine personal e un pic tarziu, am inteles toate astea detaliat abia cand mama mea era in drum spre cer, abia in clipa in care la despartire ii spuneam ,,dute mama, nu te uita in urma...dute spre Iisus al nostru, urmeaza-ti calea spre Cel ce ne daruieste Totul..,, dar nici macar atunci nu stiam ca ia cu ea si protectia si darul meu uman, caci avem nevoie si de asta pe pamant. 
Acum toate trebuie sa ti le reasezi, sa le dai alta cale care inca nu stiu care este, dar am nadejdea ca maicuta mea din cer imi va putea trimite ajutor si ca Dumnezeu, Tatal nostru va folosi totul spre folosul si ajutorul nostru, caci fara Maicuta Sfanta, fara trairea in Dumnezeu totul e pierdut, dar cinstiti-va mama e cel mai frumos si usor canal a lui Dumnezeu spre noi, nu o lasati sa lacrimeze caci lacrima ei e un dar pierdut al tau.
Sper din simplitatea cuvintelor mele sa intelegeti esenta ca acest dar de neimaginat ce este mama sa ajute pamantul caci este dar venit de Sus pentru o asemanare a pamantului cu cerul ce noi nu il luam in seama.
Pace si bucurie sa avem si binecuvantarile mamelor sa rodeasca pe pamant, Maicuta Sfanta si Tatal nostru sa poata lucra usor, usor in inimile impietrite!