Stiu ca vi se intampla si voua, multora dintre voi, sa va intrebati, desi in maretia dumnezeirii Sale, Iisus, totusi ca om pasea in multime asemeni noua, multora dintre noi, cu pieptul dezgolit si plin poate doar de bunatatea, sinceritatea, iubirea si dragostea pentru om. El, a facut asa, stim asta, dar nu putem uita puterea ce salasluia in El. Dar noi, noi cei mici, intr-o lume atat de tulbure si involburata suntem oare iresponsabili a ne darui lumii, doar asa, cu toata aceasta samanta pastrata in noi de la inceputuri. Cateodata, simt ca am obosit, vazand atata rautate, atata ranchiuna, atata indiferenta si atat de multa nesinceritate pusa in lumea de azi.
Si totusi, gasesti puterea in fiecare zi, din nou, si din nou, iar si iar, de a te trezi cu aceeasi speranta, acelasi zambet, aceeasi daruire, aceleasi trasaturi ce ieri parca iti storsesera tot din tine.
Se spune ca vezi lumea asa cum esti tu, da, s-ar putea si asta, dar oare sa fie daruirea iresponsabilitatea omului de azi?
