Rugaciune la inceput de an(bisericesc acum...)

Rugăciune la început de an

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

Zece cuvinte memorabile-Parintele Serafim Rose

Ieromonah Damaschin,

Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,

Editura Sophia, Bucureşti, 2005

1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”

„ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor  veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să fi avut şi un înţeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: ‘Se purta ca un obsedat de moarte. <<Este mai târziu decât credeţi>>- aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat.‘ „

2. „Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

„În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:

În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinempoate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’ „

3.„Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?”

„Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenţia asupra calculului şi atitudinii critice. El socotea că această ispită ţine de urmarea înţelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situaţii similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziasm convertit american: „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?” A fi ortodox dar nu creştin, este o stare care în limbajul creştin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericeşti, încât să pierzi duhul care le dă viaţa, duhul adevăratului creştinism.”  „

4. „Durerea inimii, graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”

„Părintele Serafim credea că fără străpungerea inimii şi zdrobirea lăuntrică născută din durerea inimii, convertiţii rămân la nivel orizontal, examinând tot ce ţine de Ortodoxie după părerile lor personale şi încrezându-se în greşitele concluzii ale minţilor lor logice.”

5. „Antihrist trebuie înţeles ca fenomen duhovnicesc”

„De ce vor dori toţi cei din lumea întreaga să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea să semene a creştinism, de vreme ce antihrist înseamnă  cel ce este în loc de Hristos, sau seamănă cu Hristos.”

6. „Evoluţionismul este filozofia lui antihrist”

„Evoluţia este unul din cele mai primejdioase concepte cu care se confruntă creştinul ortodox  de astăzi, fiind poate adevărata cheie a asaltului asupra Bisericii, a însăşi filozofiei (căci există aşa ceva!) viitorului antihrist.”

7. „Să fim pregătiţi să dăm socoteală de credinţa noastră înaintea celor fără credinţă”

„Dintr-un cuvânt rostit în faţa seminariştilor şi fraţilor de la Jordanville: „Văd aici  viitori păstori, călugări, creştini ortodocşi râvnitori şi închinători. Cine sunteţi voi? Care este identitatea voastră? Voi ar trebui să fiţi cei care îsi dau seama ce este creştinismul ortodox şi ce înseamnă să fii creştin ortodox. Nimeni nu vă va sili să ajungeţi la această înţelegere – trebuie să o faceţi voi singuri. Este  bine să ne gândim la aceasta din când în când. Sunteţi oare pregătiţi să faceţi ceea ce spune Sf. Petru, adică să daţi socoteală de credinţa voastră înaintea celor fără credinţă?” „

8. „Astăzi în Rusia, mâine în America”

„Părintele Serafim avea mereu în vedere prorocia Stareţului Ignatie de Harbin (Manciuria), un părinte văzător cu duhul, care încă din anii `30 spunea: „Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”.

Părintele Serafim Rose: „Nu vreau să vă sperii, însă este mai bine să conştientizăm faptul că ceea ce suferă ei acum, sau ceva asemănător, va veni probabil şi aici, şi cât de curând. Noi trăim vremurile din urmă, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece în Rusia şi în alte ţări asemenea ei reprezintă experienţa normală a vremurilor noastre. Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim –  nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi.” „

9. „Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile, de a le face mai suple”

„ În anul 1979, în timpul unei discuţii de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraţilor şi surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se  fi convertit, în scrierile înţelepţilor chinezi precreştini care, prin observarea şi prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înţeles că simplitatea şi smerenia sunt „calea cerului”. În Dumnezeu-Omul Iisus Hristos el aflase întrupată această „Cale” şi auzise chemarea: De nu vă veţi întoarce şi să fiţi precum pruncii, nu veţi intre în împărăţia cerurilor (Mt. 18,3).

„Un filozof păgân din China, pe nume Lao Ţî”, le spunea Părintele Serafim fraţilor şi surorilor, „învăţa că lucrurile cele mai slabe biruiesc pe cele mai puternice. Şi avem un exemplu în acest sens chiar aici, în mânăstirea noastră. Stejarii care sunt foarte tari şi nu se îndoaie, mereu sunt culcaţi la pământ, iar ramurile lor se frâng şi cad; în timp ce pinii, care sunt mai supli, cad destul de rar înainte să moară.

Ceea ce înseamnă că a te îndoi este un semn de tărie. Acelaşi lucru se poate vedea şi în viaţa omenească. Cel care crede în ceva în aşa fel încât ar fi în stare să-ţi taie capul dacă nu eşti de acord cu el, nu face decât să-şi arate slăbiciunea, fiind aşa de nesigur pe sine, încât trebuie sa te convertească că să fie sigur că el însuşi crede.” „

10. „O mică doză regulată de lumesc poate acţiona asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la imunitate fată de atracţiile lumeşti”

„Într-un rând m-a rugat să-l duc pe Theofil să vadă Don Giovanni de Mozart la Opera din San Francisco, ceea ce am şi făcut. Altădată m-a rugat să-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Ashland. Cunoştea foarte bine aceste opere şi chiar mi-a dat indicaţii ce lecţii se pot învăţa din ele, ca să le împărtăşesc lui Theofil. De fiecare dată îmi cerea un raport amănunţit despre cum a reacţionat Theofil (sau alţii), daca au prins esenţialul.

Îmi amintesc şi cum îl încuraja Părintele Serafim pe Michael Anderson să citeasca Platon şi alţi filozofi, discutând totul cu el în amănunt, pe măsură ce Michael îşi croia drum cu multă trudă prin textele cu pricina. Părintele Serafim îi arăta cum toate acestea se legau de ortodoxie şi de patristică.”

Sursa: https://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/09/01/zece-cuvinte

Ia aminte, fiul meu!

Despre ceea ce este adevărat de preţ în viaţă

Dumnezeu este aerul sufletului nostru, fiule Neagoe. Fără El, asemeni unei păsări, noi nu putem a ne ridica de la pământ. Fără Domnul, viaţa noastră este praf şi tină şi nu se deosebeşte cu nimic de a târâtoarelor care au pământul ca hrană, fericire şi mormânt. Însă cine Îl are pe Dumnezeu ca pe văzduhul în care tremură şi din care îşi trage duh, acela are aripi de vultur şi se avântă spre înălţimile cerului. Omul însă e mândru şi nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu, lui îi place să se conducă el însuşi după mintea sa şi nu înţelege că nu are destulă pricepere pentru a face binele fără Dumnezeu. Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume să facem şi Domnul nu ne va lăsa să rătăcim.

Despre fericirea pământească

Fiul meu, să nu te încrezi în fericirea pământească, în slava şi strălucirea acestei lumi, căci toate cele de pe pământ sunt mai înşelătoare ca visele. Precum zorii dimineţii alungă umbrele şi nălucirile somnului, tot aşa venirea ceasului morţii scutură toate închipuirile şi deşertăciunile cu care sufletul s-a îmbrăcat. Şi vai acelui suflet pe care moartea îl află lipsit de veşmântul ceresc al dragostei şi al credinţei în Dumnezeu!

Ia aminte la ceasul de pe urmă, fiul meu, şi nu te înălţa atunci când vei fi cinstit de oameni, căci în această viaţă fericirea e trecătoare şi întotdeauna urmată de durere. Nu te întrista peste măsură nici când cele de jale vor veni peste tine, ci mai mult întinde pânzele corabiei sufletului tău şi struneşte-ţi mintea ca pe un cârmaci bun către atotmilostivirea lui Dumnezeu. Nu-ţi lăsa sufletul doborât de tristeţe, chiar dacă pământul şi cerul se vor clătina, ci foloseşte-te de furtuna ce ţi-o trimite Dumnezeu pentru a te depărta de împătimirile vieţii pământeşti. Fiul meu, astăzi poate fi soare, mâine pot fi viscole, dar peste toate este Dumnezeu.

Despre tinereţea bine plăcută lui Dumnezeu

Fiul meu, tinereţea, dacă are smerenie, destul îi este ei! Că nimic nu cere Dumnezeu de la un tânăr fără numai curăţie şi smerenie. Deci tu, fiule, fii blând şi paşnic, îndurat şi milostiv şi te socoteşte pe tine dedesubtul tuturor oamenilor şi vei fi în adevăr sălăşluindu-te cu Dumnezeu. Şi sileşte-te a nu-ţi închipui cu mintea că ai ajuns la măsura curăţiei sfinţilor. Ci grăieşte-ţi ţie de-a pururea aşa: „suflete, cunoaşte că întru păcate ai covârşit şi pe demoni, iar vreun lucru bun încă nu ai făcut pentru Dumnezeu şi vai nouă, ticălosule, ce vom face în ziua Judecăţii?”. Şi să-ţi fie ţie rugăciunea ta în toată vremea vieţii tale ca a unui păcătos şi zi în fiecare clipă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”. Şi iarăşi: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul!” Zi şi graiurile acestea totdeauna: „Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine iartă pe robul Tău!” . Socoteşte-te pe tine ca nişte ţărână nefolositoare şi de aici îţi va fi ţie îndreptarea. (Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului)

(Măria Sa Neagoe Basarab..., Insemnările monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești, Editie ingrijită la mănastirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2012)

Cat de dor va este de voi?

Cat de dor va este de voi? Uneori ma ia un dor de mine ceea care sunt cu adevarat incat parca nu pot suporta dorul, parca as fi in stare de orice sacrificiu sa ma intalnesc, sa fiu eu ceea de altadata sau eu ceea care ma simt si nu ma pot  manifesta la forma la care stiu ca sunt. Ma intreb uneori unde m-am pierdut  ce am facut sa ma pierd eu pe mine?
As vrea sa am un raspuns dar nu il am. De ce? Vina as pune-o pe viata care ne pune la atatea incercari si la atatea teste incat uneori nu stii in ce parte sa o mai iei, dar nu e asa..., vina o am eu caci m-am lasat pierduta de mine.
 Nu stiu cati intelegeti ce spun, care sunteti in situatie cu siguranta stiti..., dar cred ca uneori este mai de folos sa ne pierdem caci manuta ceea Curata si Atotcuprinzatoare ne tine strans si nu ne da drumul ca la timpul cuvenit sa ne poata reda pe noi, noua!
Slava lui Dumnezeu pentru toate, Maicuta Sfanta sa ne binecuvanteze si protejeze cu Sfant Acoperamantul Sau si postul consacrat Ei sa ne fie de folos sufletesc si trupesc!
Doamne ajuta!