duminică, 30 iulie 2017

O, binecuvântează-i, Doamne,
cu tot ce are Dumnezeu
pe-acei prin care-a noastră viaţă
ne-o binecuvântezi mereu!
De bucurie umple-i, Doamne,
pe minunaţii Tăi copii
prin care inimilor noastre
le dai atâtea bucurii.
O veşnică iubire, Doamne,
le dăruieşte fericit
acelor neuitate inimi
ce ne iubesc nedespărţit.
Un cântec fericit fă, Doamne,
şi-o dragoste de veşnic Rai
viaţa celor dragi prin care
atâtea noi cântări ne dai.
De strălucire umple, Doamne,
tot sufletul acelor fraţi
prin care ne împarţi lumina
şi calea Cerului ne-araţi.
În veci rămâi statornic, Doamne,
şi-n dulce legământ rămâi
cu toţi cei ce-au rămas statornici
în legământul Tău dintâi!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

miercuri, 26 iulie 2017

Psalmii insanatosirii

Psalmul 22
1.Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2.La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3.Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4.Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
5.Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
6.Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
7.Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 102
1.Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2.Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3.Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4.Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5.Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6.Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7.Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8.Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10.Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11.Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12.Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13.În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14.Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15.Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16.Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17.Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18.Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19.Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20.Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21.Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22.Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Fotografia postată de Daily Bible Verse.

joi, 20 iulie 2017

Învaţă...
Învaţă să baţi drumul... Nu-i fi doar mergător,
Şi lasă-l să se vadă vederii tuturor.
Învaţă întâmplării să-i dai un sens firesc,
Că-ţi e de trebuinţă în traiu-ţi omenesc.
Învaţă-te pe tine, să fii ceea ce eşti,
Să nu apleci urechea la cei ce-ţi spun poveşti...
Învaţă să faci bine şi să nu ceri nimic,
Ca, peste timp, vreodată, să nu te simţi prea mic.
Învaţă să mergi drumul... Pe loc nu bate paşi
Şi nici nu te întoarce să vezi ce urme laşi.
Învaţă să laşi viaţa să-ţi dea, să poţi să dai,
Că va veni şi vremea să dai ceea ce ai...
Învaţă să fii sigur nu doar să presupui,
Să nu faci adevărul ceva ce, în fapt, nu-i.
Învaţă că trecutul e chiar de neschimbat,
Ca să nu-ţi ai îndemnul de a-l mai voi urmat.
Învaţă să mergi drumul... Nu-l tot dori schimbat,
Şi nici nu-i sta pe margini că înspre mers ţi-i dat.
Învaţă că prin fapte, poţi să cobori prea jos,
Că după o cădere nu te mai simţi frumos.
Învaţă că-ncercarea nu-i joc la nesfârşit,
Să poţi să-ţi fie somnul tihnit şi liniştit.
Învaţă că-n războaie doar morţii sunt eroi,
Ca lupta pentru viaţă să nu-ţi fie război.
Învaţă să baţi drumul... Nu-i căuta cusur,
Nu-l pune la-ndoială când ţi-e urcuşul dur.
Învaţă, întrebării, să-i cauţi un răspuns,
Că cel ce-l dai din ştiinţa-ţi, nu este-ndeajuns.
Învaţă să-ţi laşi ochii să vadă ce privesc,
Să nu vrei să se-nchidă când ceva-i nefiresc.
Învaţă să vezi totul şi-atunci când mergi grăbit,
Ca să nu-ţi dai motive să fii dezamăgit...
Învaţă să baţi drumul... Când eşti cu capu-n nori,
Priveşte către Ceruri să vezi de nu cobori.
Învaţă că nu-i răul cum tu îl vezi că-i rău,
Că pentru altu-i altfel, de-ar fi în locul tău.
Învaţă să vezi norii când cerul e senin,
Să nu te mai surprindă furtunile când vin.
Învaţă să pui pasul, de-a dreptul, apăsat,
Ca să nu uiţi de-a pururi pe unde ai călcat.
Învaţă să baţi drumul... Să nu te plângi că-i greu,
Şi du-l până la capat, ţi-i dat de Dumnezeu...
07.07.14
DANIEL-DUMITRU DARIE
Fotografia postată de Omraam Mikhaël Aïvanhov -  De Universele Witte Broederschap.

marți, 18 iulie 2017

duminică, 16 iulie 2017

E trist ca nimeni sa te stie-Mihai Eminescu

Mihai Eminescu - E Trist Ca Nimeni Sa Te Stie

Bookmark and Share

E trist ca nimeni sa te stie,
Dar si mai trist sa-ti zici mereu
Ca te-a patruns nimicnicie
Desi ai fost ca Dumnezeu.

Unde sunteti, iubiri desarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce ma-ngâni cu fata ta?

În vita lumii acestie,
Ce-i fara capat si-nceput,
În toata neagra vecinicie
O clipa numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric
Si amintirea ta dezmierd
Pân-ce rasai… un vis himeric,
Abia rasai… si iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie
Urechea tin, mereu ascult…
Tot mai putina armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.

Si din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Si-n mângâieri de tot sarac.
 

sâmbătă, 15 iulie 2017

E greu azi dar nu imposibil...

E greu si e din ce in ce mai greu azi, o mare parte a greului eu il vad pornit de la daruirea puterii de catre cei care o au si o pot face sufletelor si oamenilor vicleni, oamenilor fatarnici care prin tot felul de invartituri, intorsaturi ajung a cuceri oameni puri ei de altfel dar care nu vad aceste fete viclene nici chiar cand sunt in fapte caci le fac jocul lor si azi nu se mai gandeste nimeni la situatia colectiva cu atat mai putin la mersul pamantului. E o incercare foarte grea de a trai cu si in mijlocul la astfel de oameni, dar desigur ca nu imposibila, e destul ca Dumnezeu sa iti arate, tu sa constientizezi, sa te rogi si in sinea ta sa te desparti de ei caci restul il face Dumnezeu dar e greu pentru cei care nu vad si nu pot face nimic..., dar pot si aceea, sa isi puna viata in mana lui Iisus si totul se rezolva.
Pace si bucurie va doresc si calauzire inafara oamenilor vicleni!




Fotografia postată de ‎كلي لك يا مريم‎.

joi, 13 iulie 2017