Foto: Oana Nechifor

mi-e dor de Tatăl sufletului meu
precum i-e rădăcinii însetate
a ierbii rătăcită în pustiu
cu frunzele uscate şi crăpate...

mi-e dor de Tatăl sufletului meu
cum orbului i-e sete de lumină;
bătrânului lepros, de trupul său
şi sfântului, să n-aibă nici o vină...

mi-e dor de Tatăl sufletului meu
ca dorul unui osândit la moarte
ce tânăr zace prins în lanţul greu
al plânsului din ultima lui noapte...

mi-e dor de Tatăl sufletului meu
ca fiului risipitor, de pâine;
ca muribundului, de tot ce-i viu:
parcă e foamea-ntregii lumi în mine...

mi-e dor de Tatăl sufletului meu
în orice gând şi orice respirare;
spre El tânjeşte inima mereu
cu orice bucurie şi-ntristare...

mi-e dor de Tatăl sufletului meu
precum întregii Firi, de mântuire;
precum lui Dumnezeu, de Dumnezeu;
precum copilăriei, de iubire...

mi-e dor de Tatăl sufletului meu,
dor dureros, mistuitor, ascuns...
un dor ce-L face om pe Dumnezeu,
când inima Îl strigă pe Iisus!

mi-e dor... dar nu mi-e dor de-ajuns!
zilnic îl sting cu pofte şi păcate...
dar, iar l-aprinde dulcele Iisus
când Se pogoară după mine-n moarte...

Căci doru-acesta-i chiar durerea Vieţii
rănită-n mine de păcatul meu...
Ea-şi poartă Crucea-n inima tristeţii,
ca să îmi fie mie dor de Dumnezeu...

mi-e dor de Tatăl sufletului meu...

(Marius Iordăchioaia, Cineva mă caută prin viața mea, Editura Doxologia, Iași, 2013)