Așa Te vede duhul meu, Stăpână:

Te duce Ana, Maica-Ta de mână.

Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,

În ochi porți cerul nopților de vară

Și părul Tău e caer de lumină.

Smerit în rugă, trupul mic se-nclină

Și fața de copil așteaptă harul.

Ca să-Ți picteze slava, iconarul,

Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,

A prefăcut-on pulbere ușoară

Și pata de argint a hainei Tale,

A încrustat-o-n raze ca în zale.

În juru-Ți focul curge, ca o apă.

Cu frăgezimi de mugur care crapă,

Mânuța poartă lujerul de floare,

Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,

Cu vraja curăției și a milei,

s-a așezat pe umărul copilei.

Din norii albi și moi ai înălțimii,

Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.

În cuviință mare, iconarul

Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul,

Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,

Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.

Zorica Latcu - Teodosia Poezii Ed. Sophia 2008