Putini oameni cred ca sunt ca mine, ma bucura atat de mult ploaia incat nu imi pot tine surasul, se intampla ceva de nedescris in suflet in timpul ploii.
De inteles nu pot intelege dar nici nu incerc caci linistea ce ma cuprinde nu imi lasa nici un gand in minte.
Umbrela nu port de cativa ani, nici chiar furtunile nu ma sperie, cateodata am impresia ca sunt lacrimi adunate in cer care se revarsa pe pamant eliberand suflete.
Apoi noaptea cand o simti batand in geam simti cum cerul te leagana.
Sa ne daruiasca Dumnezeu ploi linistite si frumoase, soare in limitele normalului caci anul asta ne-a speriat un pic, si plapumioara de zapada la timpul potrivit pamantului.
Da, dar nu le meritam asa, ni le daruieste cum le meritam si apoi noi singuri ne distrugem existenta noastra pe pamant.
Da, dar azi ne bucuram de o ploaie superba dupa o zi de septembrie torida de-a dreptul.
Doamne ajuta, sa le acceptam asa cum vin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu