Despre dragostea de Dumnezeu

DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU Sfantul Efrem Sirul arata ca aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian. Acest pustnic isi facuse o chilie in forma de mormant intr-o piatra si statea acolo si pururea se ruga si postea. Dormea pe piatra jos, caci nu avea pat. Dar avea umilinta si lacrimi in rugaciune, incat, cand citea la psaltire sau in Sfanta Scriptura, unde vedea scris cuvantul " Doamne ", " Dumnezeule " sau " Iisus Hristos ", statea si varsa multe lacrimi pe numele Mantuitorului. Safntul Efrem spunea : M-am dus odata la dansul si cand m-am uitat in cartile lui, acolo unde era scris " Dumnezeu " sau " Iisus Hristos ", acolo nu se mai cunosteau slovele. N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am intrebat : - Parinte, de ce in cartile sfintiei tale, unde sta scris numele lui Dumnezeu este sters ? Sfantul Efrem ii era un fel de duhovnic al lui. - Pentru Dumnezeu, Parinte Efrem, iti voi spune : Femeia aceea pacatoasa din Evanghelie, a spalat picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, iar eu, cand vad scris numele Mantuitorului, parca Il vad pe El, si atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Macar ca nu vad picioarele Lui, ii vad numele Lui de pe carti. Vezi cata umilinta era in acest suflet ? Cata patrundere si simtire dumnezeiasca in el ? A zis Sfantul Efrem : Buna este lucrarea ta, parinte, dar pentru Dumnezeu, te rog sa cruti cartile. Ca daca ai sa mai plangi mult, nu se va mai cunoaste nimic pe ele. Asa multa umilinta avea. Apoi l-a intrebat Sfantul Efrem : - Cum ai atata umilinta ? - Eu, cand imi aduc aminte ca Dumnezeu m-a adus in fiinta din ce nu am fost si ca ma rabda in toate zilele vietii mele si in toate clipele pentru neputintele si pacatele pe care le fac cu gandul, cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, ma gandesc cat de bun este Dumnezeu si cat sunt eu de rau, ca sunt un izvor de pacate. Cugetand asa, nu pot sa nu plang, rugand pe Dumnezeu sa faca mila cu mine, cum a facut altadata cu femeia cea pacatoasa. La urma a spus Sfantul Efrem : " Ai vazut un om care iubea pe Dumnezeu din toata inima ? unde vedea numele lui Dumnezeu, il uda cu lacrimi. Aceasta dragoste de Dumnezeu, cine o are cu adevarat, se mantuieste ". Noi citim carti, in plus, ne rugam ceasuri intregi fara umilinta, fara zdrobire, fara lacrimi si rugaciunea noastra este seaca, o rugaciune cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darurilor. Si de ce ? Pentru ca ne rugam doar cu gura; nici cu inima si nici cu mintea nu ne rugam. Cine vrea sa iubeasca pe Dumnezeu, trebuie sa invete ca pururea sa verse lacrimi pentru pacatele lui.