Să vă dau și eu acum un ”blestem”. 

Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste până ce o să ”înnebuniți”, ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați încă de pe acum lângă El, în Cer.
Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Să nu mă mai siliți altă dată să vă mai dau și un al doilea, pentru că ”blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea.
Când te doare sufletul pentru un om care are smerenie și cu toată inima sa îți cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie și-i spui: ”Nu te teme, te vei face mai bun”, îi dai o astfel de binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste și durere, de aceea prinde. Lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu și de aceea El împlinește binecuvântarea. Adică singura durere ce o simte cineva pentru altul este o binecuvântare.
 Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, 2003, p.101-110