Eli, eli lama sabahtani!

''Tu, Parinte, in mine''

Cine a cunoscut iubirea lui Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela nu cunoaste odihna nici ziua, nici noaptea si chiar daca trupul lui e neputincios si doreste sa se intinda pe pat, chiar si pe pat sufletul lui neobosit este atrasa cu toata puterea spre Dumnezeu, Tatal lui.
 Domnul ne-a inrudit cu EL. '' Tu, Parinte, in mine, si eu in Tine, ca si ei sa fie una intru Noi''. Asa, prin Duhul Sfant, Domnul face din noi o singura familie cu Dumnezeu-Tatal.
Cuviosul Siluan Athonitul

Despre Maica Domnului

Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate. Dar, chiar si in iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea, cu atat mai mari sunt intristarile. Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata harul, dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul, si chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru ca iubirea ei era neasemanat mai mare decat iubirea lui Adam in rai.
 Si daca a ramas in viata, e numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut ca ea sa vada Invierea Lui si, dupa Inaltarea Lui, sa ramana pe pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.
Noi nu ajungem la deplinatatea iubirii Maicii Domnului si de aceea nu putem intelege pe deplin intristarea ei. Iubirea ei era desavarsita. Ea iubea nemasurat de mult pe Dumnezeu si Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire si norodul. Si ce n-a trait ea atunci cand oamenii pe care-i iubea atat de mult si a caror mantuire o dorea pana la capat, au rastignit pe Fiul ei preaiubit?
Nu putem pricepe aceasta, pentru ca in noi iubirea de Dumnezeu si de oameni e mica.
Asa cum iubirea Maicii Domnului e nemasurata si neinteleasa, asa si intristarea ei  e nemasurata si neinteleasa pentru noi.
Cuviosul Siluan Athonitul

Rugaciune- Cuviosul Siluan Athonitul

Doamne, indrepteaza-ne cum indrepteaza pruncii ei o mama iubitoare. Da fiecarui suflet sa cunoasca bucuria venirii Tale si puterea ajutorului Tau. Rascoleste sufletele chinuite din poporul Tau si invata-ne pe noi toti sa te cunoastem prin Duhul Sfant. Se chinuie pe pamant sufletul omenesc, Doamne, si prin minte nu se poate intari intru Tine cu mintea, pentru ca nu te cunoaste pe Tine si bunatatea Ta. Mintea noastra e intunecata de grijile pamantesti si nu putem simti plinatatea iubirii Tale. Lumineaza-ne Tu! Toate sunt cu putinta milostivirii Tale! Tu ai zis in Sfanta Evanghelie'' ca mortii vor auzi glasul Fiului Omului si vor invia'' Fa acum asa ca  sufletele noastre moarte sa sa auda glasul Tau si sa invie in bucurie.
Zi Doamne, lumii: ''Iertate sunt voua, tuturor, pacatele voastre'', si iertate vor fi.
Sfinteste-ne, Doamne, si toti se vor sfinti prin Duhul Sfant, si toate noroadele Tale Te vor slavi pe pamant si voia Ta va fi pe pamant ca si in cer, caci la Tine toate sunt cu putinta.
Cuviosul Siluan Athonitul

Sfanta Maria Magdalena

Sfanta Maria Magdalena este omul prin excelenta inaltat miraculos de la iad la rai. Ea a atins culmile fericirii, inca fiind in adancul pacatului si in genunea fara fund a scarbirii de viata, precum si a deprimarii ucigatoare de speranta. Vibrand din toata fiinta sa la adierea iubirii dumnezeiesti, s-a aprins ca o candela in geana serii de dorul Mirelui indelung asteptat, Care, doar printr-o privire duioasa si plina de compasiune, a invatat-o ce inseamna dragostea pura, feciorelnica, suava, complet lipsita de intinarea dorintelor trupesti... si inca pe cine?! pe ea, cea care traise zvarcolindu-se ca o reptila in mocirla desfatarilor trupesti, pangarita de oroarea prostitutiei care vinde ''temple ale Duhului Sfant'', pe banii murdari ai barbatilor spurcati, lipsiti de sentimente.
Tu, dispretuita urbei si batjocura copiilor de pe ulita satului, tu cea curatata in secunda de gratie a fulgerarii divine prin ochii albastri, de culoarea cerului dumnezeiesc ai lui Hristos, tu,
''Sfanta Maria Magdalena,
Ai venit la izvorul milei, Hristos...
Cum pot gasi cuvinte care sa vorbeasca
Despre dragostea arzatoare cu care Lai cautat
Plangand la mormant si ai plans pentru El in cautarea Ta?...
Iar El Care nu s-a aratat amaraciunii lacrimilor, S-a aratat dulcetii iubirii''.
BUCURIA LACRIMII-  PREOT MATEI POPOVICI

Bucuria Lacrimii

''Daca paziti poruncile Mele, veti ramane intru iubirea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman intru iubirea Lui . Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea sa fie in voi si ca bucuria voastra sa fie deplina''.
IOAN 15, 10-11

Bucuria care a invaluit intreg Universul, vestind marea intalnire a omului cu Dumnezeu, a fost transmisa pastorilor prin mesajul ingerului Domnului,iar, prin ei, noua tuturor: ''Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David''.
Dar bucuria cea mai deplina, care a coplesit toata firea si fiinta omeneasca, a fost atunci cand Cel nascut din Fecioara Maria ''a iesit de sub infatisarea giulgiurilor, in chip minunat, ele ramanand pe loc, asa cum erau infasurate. A iesit prin piatra pecetluita. Abia dupa inviere piatra mormantului s-a dat la o parte, soldatii s-au inspaimantat si au ramas muti de uimire. Iisus, stand mai departe, astepta sa-i vina prietenii la mormant ca sa le vesteasca Invierea, sa vada mormantul gol, si sa-si desavarseasca astfel misiunea pe pamant, incredintandu-le apostolilor continuarea ei''.
Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca cel dintai cuvant adresat de Mantuitorul Iisus Hristos Mironositelor, a fost:'' Bucurati-va!''. De ce? Pentru ca fericirea este intensitatea cea mai vibranta, cea mai tonifianta si mai dulce a vietii. Moartea cu tenebrele ei a fost invinsa, iar iadul si-a deschis portile, eliberand sufletele damnate spre usa eternitatii, acolo unde le asteapta lumina cea neinserata si odihnitoare a Fiului lui Dumnezeu.
 ''Moartea nu mai este pentru crestin abisul si neantul infricosator, in care se prabusesc toate vietatile, toate visele si toate nadejdile noastre, ci este punte obligatorie catre o noua existenta, un ogor in care trupurile noastre, putrezind, rodesc crinul nemuririi spre unirea de taina cu Hristos. De pe aceasta pozitie, crestinul nu se mai sperie de moarte, ci a capatat puterea si cutezanta de a o infrunta: ''Unde-ti este, moarte, biruinta ta? Unde-ti este, moarte, boldul tau?'' (1Corinteni15,55). De aceea , vechii crestini nu mai deplangeau pe cei morti, ci ii fericeau: '' Fericiti cei morti, cei ce de acum mor intru Domnul! Odihneasca-se de ostenelile lor, ca faptele lor vin cu ei''.(Apocalipsa14,13)
Adevaratul credincios trece hotarul vietii acesteia cu convingerea nestramutata '' ca nu este, Doamne, pentru robii tai moarte cand iesim din trup si venim la Tine, Dumnezeul nostru, ci mutare de la cele triste la cele bune si mai vesele, este odihna si bucurie''.
Invierea lui Hristos daruieste siguranta invierii noastre, umplandu-ne sufletele cu energia necreata a Duhului Sfant, anticipand starea paradiziaca despre care vorbeste Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in cartea Apocalipsei: ''Si nu vor mai flamanzii, nici nu vor mai inseta, nici nu va mai cadea soarele peste ei si nici o arsita; Caci Mielul, Cel ce sta in mijlocul tronului, ii va paste pe ei si-i va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge lacrima din ochii lor''.
(Apocalipsa7, 16-17)
BUCURIA LACRIMII- PREOT MATEI POPOVICI-CLUJ

Trece iarna-Catalin Dumitrean

Trece iarna...

Pe undeva, pe lângă cer,

Aş vrea să scriu ceva frumos,

De primăvară, de mister,

De visul plânsului duios.

Şi chiar de iarna n-a trecut,

Într-o cabană, vreau să vezi,

O, Doamne dorul meu tăcut,

La uşa strânsă de zăpezi.

Şi noaptea să mă fac un ghem,

Lângă un foc din şemineu,

Ca un copil să mă mai tem,

Că poate va veni vreun zmeu.

Pe pernă să adorm apoi,

Şi brazii să îmi fie scut,

Că eu cu Dumnezeu, în doi,

De-o veşnicie ne-am născut.

Ceva firesc, să scriu pe blog,

Poate un vers despre un gând,

Şi după aceea să mă rog,

Ca voi să le citiţi plângând.

Şi să pornesc cu paşii stingheri,

Ducând pe braţ un felinar,

Şi vai, cu ultime puteri,

Să regăsesc pierdutul dar.