Când toți m-au părăsit, Tu ai rămas cu mine. 

Doamne, câteodată te simt atât de aproape de mine. Te simt în inimă cum îmi umpli inima de bucurie, pace și liniște deplină. Alteori, parcă ești atât de departe, atât de greu de atins. 

Poate că mă supui unui test. Poate că îmi pui răbdarea la încercare. Poate că vrei să mă întărești, să-ți caut prezența mai des. Poate vrei să îmi arăți cum ar fi viața mea fără Tine. Oricare ar fi motivul pentru care te diatanțezi de mine și mă lași să simt absența Ta, știu că o faci pentru binele meu.

Tu niciodată nu-mi dorești răul. Ești binele întruchipat. Nu mă lăsa să hoinăresc în singurătate. Nu mă lăsa să-ți simt absența la nesfârșit. Sunt conștientă că, indiferent dacă îți simt sau nu prezența, ești mereu cu mine. 

Când au venit furtuni și au bătut în barca sufletului meu, fiind cât pe ce să mă scufund, ți-ai ridicat glasul spre furtună și i-ai spus doar un cuvânt, iar ea te-a ascultat. Ai potolit furtuna din viața mea. Nu m-ai părăsit, chiar dacă la început am crezut că m-ai lăsat pentru că ai îngăduit furtuna în viața mea; acum am realizat că furtuna a fost îngăduită de Tine ca să mă întărească în credință și-n răbdare. 

Acum conștientizez căci ai păzit sufletul meu de valurile care se luptau cu înverșunare să mă zdrobească, să-mi fure speranța și puțina credință care îmi mai rămăsese.

Văd mâna Ta, de Creator, care m-a protejat și m-a mângâiat, ori de câte ori am simțit că nu mai am pe nimeni în această lume să îmi ofere o vorbă bună, o mângâiere de care avea nevoie sufletul meu. Oricând mă simțeam bătută de soartă și fără ajutor, Tu mi-ai spus “Nu te teme, căci Eu sunt cu tine ca să te scap”. Mi-ai fost și tată, mamă, soră și frate, când am simțit că nimeni nu îmi este alături. Ai fost umărul pe care am plâns, atunci când simțeam că inima mea o ia din loc și fuge departe de mine. 

Când oamenii m-au rănit cu vorbele lor, ca niște săgeți otrăvite, Tu mi-ai curățat rana și ai pus balsamul Tău vindecător peste ea. 

Când am ajuns la răscruci și eram înconjurată de probleme, și când toți prietenii mei m-au părăsit, Tu ai fost alături de mine și M-ai încurajat. 

Știu că, ori de câte ori, inima-mi mi-a fost întristată, a fost ca să o faci mai bună. Niciodată nu mi-ai cerut mai mult decât aș putea să-ți ofer. Doar inima mi-ai vrut-o, însă eu, prin atâtea patimi și lucruri care mi-au părut frumoase la ochi, am întinat-o și nu Te-am ascultat. Chiar și așa, ai venit la mine, și mi-ai spus că dacă ți-o dau Ție, Tu poți face din ea un palat. 

Așa am făcut. Ți-am dat-o ție; iar de atunci nici nu știu câte lupte ai dus și câte lacrimi ai vărsat pentru mine. Câte biciuri ai primit din partea mea. Scuipări, înjosiri, urâtă trădare. Toate le-ai suferit pentru mine. Ca să fiu salvată.

Nici nu mai știu câte lacrimi, au vârsat ochii mei și câte dintre ele, Tu mi le-ai adunat. Fiecare lacrimă a fost de Tine numărată și pusă în burduf. 

Tu-mi cunoști fiecare suspin al inimii mele și fiecare murmur. Cât de departe aș fugi de Tine, Tu ești peste tot. Îmi cercetezi fiecare rărunchi și fiecare gând. 

Îți mulțumesc căci ai fost și ești mereu cu mine. În Tine am găsit un prieten bun, cum niciunde nu aș găsi în toată viața mea.