Coboara-te, degraba intre noi

Nu se sfârșește lupta niciodată,
Nu-s argumente clare-ndeajuns
Ca omul, când conștiinta-i e-ncărcată
Măcar să-și afle la-ntrebări răspuns.

Mereu își are interesul nume,
Dorind schimbarea-ntregului decor,
Că toți ne credem început de lume
Și, cel ca noi, de-a pururi ni-i dator.

Cine-și dorește sie-și libertate,
Declară totdeauna un război,
Nimeni nu crede că și-altfel se poate,
Codul genetic n-are sensuri noi.

Distrugătoare-i orice conservare,
Închide porți atâtor noi idei,
Voind mereu a pune la-ncercare
Pe cei ce pun în ea prea mult temei.

Nu-i nici o bucurie tocmai nouă,
Cum nici un echilibru nu-i perfect,
Ea, ca și apa bobului de rouă,
Se vrea motiv deși e doar efect.

Și orice-ar fi, nimic, până la urmă
Nu va ajunge a se ști deplin,
Că ne-amintim de spiritul de turmă
Oricât ar fi de cinic, de meschin.

Orice schimbare-n sine-i schimbătoare
În mod subtil ca și în mod real,
Dar și așa, nimic nu-i nou sub soare,
Și valu-i val doar până dă de mal.

Drumu-l privim mereu spre înainte,
Și-l tot grăbim cu-n aer vinovat,
Dar după doar o curbă ce ne minte,
Ajungem iar de unde am plecat.

Și cum nimic n-apare dintr-o dată,
Nu-i o-ntâmplare când vreunii pier,
Dezastrul e și plată și răspată
În lumea noastră și, la fel, în Cer.

Cum n-avem încă legi să ne condamne,
Pentru că-n noi se duce crunt război,
Îți facem ție, rugăminte, Doamne,
Coboară-te, degrabă, între noi.

Daniel-Dumitru Darie