Daniel-Dumitru Darie 

Despre iubire

Iubirea n-are timp de amănunte,
Nici vârstă nu îşi vrea, nicicum, avea,
Şi nici nu ştie cum să se încrunte
Ci doar trăirii timp destul îşi vrea.

Trecutul, prin nimic, nu-l ispiteşte,
Nu-i dă motiv de-a nu rămâne mut
De multele-i pretenţii se lipseşte,
Lăsându-l să înveţe c-a trecut.

Ea nu se-ntreabă cât de grea e viaţa,
Nici cum faţade poate nuanţa,
Şi nici nu-i pasă cât de rece-i gheaţa,
Ci doar, rapid, s-o poată dezgheţa.

Prezentul e un tot, cu anvergură,
Chiar şi-n detaliu e un tot firesc,
Şi-ntregul, pe deplin, îi e măsură,
Redefinind modelul omenesc.

Nu stă să afle oameni după nume,
Nici faptelor un înţeles a da,
Şi nici ce spune despre ea o lume
Ci doar, prin tot, pe om a-l înălţa.

Fără s-aleagă, vrea spre mai departe,
Având o ţintă, nicidecum un plan,
Trecând până şi dincolo de moarte,
Trădând, subtil, trăirile în van.

Iubirea n-are timp de amănunte,
Şi nici nu ştie cum să se încrunte,
Trecutul, prin nimic, nu-l ispiteşte,
De multele-i pretenţii se lipseşte,

Ea nu se-ntreabă cât de grea e viaţa,
Şi nici nu-i pasă cât de rece-i gheaţa,
Prezentul e un tot, cu anvergură,
Şi-ntregul, pe deplin, îi e măsură.

Nu stă să afle oameni după nume,
Şi nici ce spune despre ea o lume,
Fără s-aleagă, vrea spre mai departe,
Trecând până şi dincolo de moarte.