joi, 11 aprilie 2013

Fratii nostri penticostali



In copilarie si chiar pana in adolescenta nu am intrat in contact cu alta religie decat religia ortodoxa. Acum nu as putea spune ca acest lucru a fost benefic pentru viata mea, deoarece sa descoperi lumea asa tarziu nu este totdeauna un lucru atat de bun, dar asta a fost, in satul in care am crescut era doar o singura biserica, o singura etnie, frumos, liniste oarecum, nu stiam nimic decat atat, ortodoxia in copilarie.
Apoi mai tarziu am avut colegi care erau de alta religie, dar daca imi amintesc bine mai mult  penticostali am intalnit, pe care i-am respectat, le-am purtat o adanca iubire in suflet ca si pentru restul sau poate mai mult caci ma gandeam ca poate se dedica mai mult lui Dumnezeu.
Nu de foarte mult timp Dumnezeu mi-a ridicat un pic gradul de intelegere si am purtat multe discutii pe teme religioase cu mai multe religii vrand poate sa inteleg mai mult, dar cred ca Dumnezeu vroia sa invat mai mult, sa inteleg si dincolo de poarta mea, pentru care lucru ii multumesc din toata inima mea.
Din multitudinea de secte, religii, confesiuni as vrea sa ma opresc un pic asupra penticostalilor, poate intamplator sau nu dar i-am crezut cei mai aproape de mine, dar mai important, aproape de Dumnezeu, legandu-ne in tot, iubirea pentru Dumnezeu.
Erau pentru mine oarecum persoane de la care credeam ca am ce invata, si de la care am invatat multe, dar...
Daca nu ar fi acest dar, acum  am fi in rai, noi, ca omenire.
Sunt chiar un nimic si nimicurile nu ar avea ce sa spuna, dar indraznesc a spune pentru ca stiu cum a funcionat acest blog de cand Dumnezeu a vrut sa mi-l daruiasca Ingerul acum un an.
Deci, desi o cinstesc pe Sfanta Fecioara din toata inima, aparandu-mi de multe ori si in multele mele viziuni, eram de acord ca au dreptul lor de a nu o cinstii, stiu ca Dumnezeu ne-a dat aceste drepturi, si mai presus de asta ne-a daruit aceste daruri ale Sale de care sa ne putem folosii, Fecioara Maria fiind darul de mult pret daruit omenirii, dar nu inseamna ca toti trebuie sa folosim toate darurile.
Apoi mai aveam  postul pentru care se foloseste ca  argument ce a spus Iisus  ''nu ce intra in gura spurca pe om, ci ce iese din gura'', doar ca aici argumentul ca Iisus postea nu se mai foloseste, El avea nevoie de post, noi nu mai avem.
Este foarte adevarat ca inima omului este mai importanta decat mancarea care o mananca, dar orice jertfa adusa lui Dumnezeu este de folos pentru orice suflet.
De aceea eram de acord si cu asta, folosindu-ne de o inima darnica si dornica de bine toate sunt bune.
Modificat in Biblie pentru a folosii cuvintele din timpurile noastre pentru a se intelege mai bine, Oare asa sa fie?
Nu ne folosim de cruce caci nu este nevoie de semne exterioare sau alte explicatii.
Spuneam ca  poate in ritualurile lor au de folos altceva.
Ii iubesc, dar fratilor un pic de meditatie la fapte, un pic de rugaciune si meditatie la ceea ce este adevar si fapta adevarata.
Ascult cu mare drag predicile marilor pastori, sunt de un real folos, aveti melodiile superbe dedicate si inchinate  Domnului Iisus, dar FRATILOR, acceptare a toate religiile, a toate si tot ce ne-a daruit Dumnezeu.
Suntem diferiti in manifestare, dar nu diferiti ca esenta.
Vedeti si dincolo de gardul vostru desi vi l-ati construit cam inalt. Cat noi vom calca peste celalalt Dumnezeu nu are cum sa ajute Pamantul, dar este adevarat ca in versiunea unora nu toti merita, nu toti merg pe Calea buna daca nu fac parte din biserica ta.
Este adevarat nu meritam iubirea si indurarea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este Tatal nostru al tuturor si macar cei care stiu si il cunosc sa nu se comporte altfel.
Sunt exceptii! Stiu si imi cer iertare, dar chiar pentru asta, trebuie multa atentie.
Imi cer iertare de la toti cei care citesc, nu sunt in masura eu spre a da sfaturi dar sunt in masura si cred in regula de a iubii orice religie si biserica a lui Dumnezeu de pe pamant, si pentru asta eram datoare spre a spune adevarul meu.
Iisus s-a jertfit  pentru noi, ca noi sa intelegem a accepta pe celalalt ca frate in Dumnezeu nu doar frate in biserica lui.
Fiecare s-a nascut in biserica in care a hotarat Dumnezeu, si care pe tine te ajuta sa ajungi la Dumnezeu.
Am scris asta si pentru ca de multe ori am fost mahnita si suparata caci si in ortoxie se practica asta, neacceptarea a tot  ce il slaveste pe Dumnezeu.
Nu sunt un model de urmat, sunt o mare pacatoasa, sper ca Dumnezeu sa se indure de mine si sa-mi daruiasca indreptarea si sa imi arate Calea!
Indura-te Dumnezeule, iarta-ne si ne salveaza pe noi!
Suntem frati doar in Dumnezeu, in Dumnezeu suntem toti, inafara nu avem cum fi frati!




miercuri, 10 aprilie 2013

Lucrarea faptelor bune



Un om isi apara gradina de copii si hoti intr-un chip ciudat. Pe laturi puse soiuri de mere acre si rele. Cine gusta din ele credea ca toata gradina e la fel, dar inlauntrul ei erau mere minunate la gust.
 Cam asa se intampla si cu oamenii cand e vorba de de Evanghelia Mantuitorului si de viata traita cu Domnul. Insa aceasta minunata gradina are la inceput, cand intri in ea, si cateva mere acre: lepadarea de sine, de poftele si placerile acestei lumi. Dar aceste mere acre tin numai o clipa, pana intri in gradina, in viata traita cu Domnul. Cand ai gustat din ea, indata simti o dulceata, o bucurie, o pace si o fericire pe care nu ai mai cunoscut-o.
 Cei mai multi nu intra in aceasta viata pentru ca nu cunosc dulceata si bucuria ce este inlauntrul ei, cunosc numai merele acre ce sunt pe de laturi, la intrare.
 Tu cititorule, ai intrat in aceasta viata, ai gustat din dulceata si bucuria unei vieti traite, clipa de clipa cu Domnul? Daca nu, ai grija, nu intarzia!
Bucuriei traite in Domnul i se opune trupul cu voile sale care aduc o anumita satisfactie simturilor pacatoase; iar rugaciunea, postul, infranarea poftelor cer un anume sacrificiu pe care nu intotdeauna il facem.
 Sa ne straduim sa depasim aceste ispite, sa supunem sufletului trupul-si mare rasplata vom avea!
Arhimandrit Serafim Man


duminică, 7 aprilie 2013


"Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine,
am intrat în adâncul inimii mele...
O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie!
Tu eşti Dumnezeul meu,
după tine suspin ziua şi noaptea...
Târziu de tot Te-am iubit,
O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă,
târziu de tot Te-am iubit!

Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară,
şi acolo Te căutam...

Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine.
Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care,
dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista.
M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea.
M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă,
ai vindecat orbirea mea.
Ai suflat peste mine parfumul Tău
şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine.
Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!".

Sf. Augustin

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Ortodoxia, calea imparateasca a Evangheliei



ORTODOXIA, calea împărătească a Evangheliei


Suntem ortodocși, dar nu cunoaștem înălțimea, adâncimea și lățimea ortodoxiei, toată sfințenia ei. 
Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă și morală, dintre contemplație și practică. Sinoadele Ecumenice, acele adunări binecuvântate ale lumii celei de sus, a Bisericii lui Hristos, au formulat-o oficial. Atunci, părinții purtători de Dumnezeu, “adunați într-un suflet și umbriți de duhul cel dumnezeiesc și-au așezat fundamentul, temelia vieții duhovnicești care este cultura duhovnicească adevărată. Martirii au pecetluit ortodoxia tuturor vremurilor prin sângele lor, oștirea întreagă a milioane de eroi și mărturisitori, bărbați, femei și copii. Din Amfiteatrul Romei până la lagărele din Rusia, ei au arătat că creștinismul nu este o simplă teorie, ci adevăr și viață, eroismul cel mai frumos, biruința împotriva forței năvalnice și a puterii materialiste, orânduirea și împărăția duhului. După aceea, a venit să laude Ortodoxia, cultul cu frumusețea lui specifică și cu imnografia inspirată care leagă naturalul de supranatural, cele lumești de cele cerești, individualitatea cu universalitatea, familiaritatea și respectul adânc cu taina și inteligibilul.
În Biserică, la fiecare Liturghie, într-o atmosferă de înălțare și sfințenie se săvârșeșete Jertfa lui Dumnezeu-Omul, la care participă toți credincioșii. De asemenea, acolo se laudă faptele și împlinirile aleșilor credinței, având în frunte pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Tot în Biserică se slăvește dogma, nu numai ca adevăr de credință, ci și ca răspuns la chemarea omului. Dar și idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de sensul ortodoxiei. Conform învățaților, monahismul ortodox a fost o armată duhovnicească, care s-a luptat pentru dobândirea libertății duhovnicești și pentru desăvârșirea omului. “Instruirea sufletului întru înnoirea minții” este inima duhului monastic, scopul și reușita monahismului. Luptele duhovnicești ale asceților sunt noile lupte olimpice ale duhului, ce-l călăuzesc pe om la filozofia vieții prin excelență, la Dumnezeire. Mersul pustniciei este calea spre izbăvire și drumul de întoarcere către Dumnezeu. Ortodoxia a dat sensul sfințeniei nu numai asceților, ci și întregii lumi creștine. În acest mod, moravurile societății s-au schimbat și o vedem, în special, din concepția socială.
Învățătura de bază a ortodoxiei este iubirea de oameni, în sensul cel mai adânc, nu doar ca milostenie, ci, în general, ca iubire față de om. Protecția socială nu este descoperirea ultimelor veacuri, ci, după învierea Mântuitorului, acolo s-au făcut primele colecte, așa cum ne prezintă Faptele Apostolilor, la care au contribuit primii șapte diaconi. Înflăcăratul Pavel, apostolul neamurilor, a fost în același timp primul asistent social. Împreună cu predica Evangheliei, concretiza colecta iubirii. Asistenți sociali erau și urmașii aportolilor, episcopii. Și nu exista siluire mai mare a adevărului decât să pretindă cineva că părinții Bisericii s-au ocupat doar cu dogmele și cu nimic altceva. În timpul în care aveau loc sinoadele, concomitent se construia Vasiliada de către Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea. În Constantinopol existau centru de aprovizionare pentru șapte mii de săraci, iar în Alexandria luau ființă primele maternități. Nu numai episcopii, dar și împărații și călugării se nevoiau cu lucrarea iubirii, căci pentru toți aceștia Ortodoxia era în același timp ortopraxie (lucrare dreaptă).
O altă învățătura a Ortodoxiei a fost dintotdeauna eroismul, pe care l-am văzut la martiri, și nu s-a oprit doar la jertfa sângelui. Fiii credinței au arătat permanent curaj și putere morală înainte oricărei fel de prigoane, fie că provenea de la Iulian Apostatul, fie de la arieni și monifiziți, fie de la iconomahi și călugării latini. Panoplia aceasta a eroilor ortodoxiei nu-i cuprinde doar pe Sfântul Antonie, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, ci și pe Sfântul Teodor Studitul, starețul mănăstirii Studion, cu toți călugării, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe marele erou Sfântul Marcu Eugenicul și o mulțime nenumărată de mărturisitori și apărători ai credinței noastre. Caracteristica Ortodoxiei a fost dintotdeauna și misionarismul la barbari, legat de spiritul civilizator. Biserica noastră, fără să facă vreodată prozelitism, a făcut să strălucească lumina Evangheliei și a literelor prin iubire și civilizație. Această trăsătură educațională și sofiologică ne-o arată astăzi, în mod special, Sfinții Trei Ierarhi, cei care au luminat întreaga zidire cu privirile lor vii ale învățăturii ortodoxe despre Dumnezeu și om. Ei sunt cele trei stele ale fundamentului Bisericii.
Orotdoxia a mers întotdeauna pe calea cea împărătească a Evangheliei, a păstrat duhul autentic al creștinismului înaintea misticismului întunecat al ereziilor apusene, al cezaro-papismului, al aversiunii latinilor și al raționalismului protestant subversist. Permanent, ea a ținut măsura și armonia, n-a greșit, pentru că Sfinții Părinți erau mișcați și îndrumați duhovnicește de Duhul Sfânt.
Ortodoxia nu l-a disprețuit pe om, nici înțelepciunea, nici firea, nici arta. Pe toate le-a sfințit și a făcut din ele cultură creștină. Conform troparului Sfinților Ierarhi, în ea “firea făpturilor s-a mărit, obiceiurile oamenilor s-au împodobit”.
Ortodoxia este mersul omului deplin către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Aseasta îl călauzește pe om la desăvârșirea lui deplină în Hristos și pentru Hristos. Ortodoxia nu mai este numai teologie prin excelență, ci în același timp și psihologie adevărată, umanism authentic și social, un diamant cu multe fețe care le prezintă pe toate drept noi reflecții ale adevărului. Deci s-o cunoaștem nu doar teoretic, ci s-o simțim și s-o trăim în toată adâncimea ei. Și numai așa vom putea s-o răspândim și s-o valorificăm, pentru că ortodoxia nu este doar muzeu și trecut, ci viață, creație și strălucire, ideea cea mare a neamului nostru, nădejdea de aur a mântuirii noastre, lauda noastră în Hristos. S-o propăvăduim cu eroism și vitejie, ca niște fii adevărați ai marilor ei eroi.
Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, și dacă o vor cere situația și timpurile, învrednicește-ne să vârsăm pentru tine și ultima picătură de sânge. Amin.
Omilia a XXXII-a, la Sfinții Trei Ierarhi
Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul , “Meșteșugul mântuirii”
Editura Egumenița