Cu tine, Doamne!
De ceea ce e rău sau este bine...
Şi Ţie-ţi mulţumesc... Îmi spui să ştiu
Că vremuri trec şi-o altă vreme vine!
Din scrisul meu, eu caut să-nţeleg
De ce nu merg direct, ca glonţu-n ţintă...
Şi chiar când unii-mi poruncesc să neg,
Mă-ntreb de ce preferă să se mintă!
Mi-e gândul dus, şi scriu ce-mi este dat...
Oricine poate pune la-ndoială
Dar nu mă tem, spunând, nu-mi fac păcat
Pe nimeni eu nu trag la socoteală.
Mi-e, Doamne, glasul stins, abia m-aud,
De-aceea poate n-o să se-nţeleagă
Şi ştiu că adevărul este crud
Dar singurul ce lasă viaţa-ntreagă.
Am fost trecut şi astăzi sunt prezent,
Şi pot să văd spre timpuri viitoare,
Şi nu mă simt deloc inconştient
Când spun că azi, fără de sens, se moare.
În întrebări mai stau, în zori de zi,
Când văd că toţi se zbat în ignoranţă
Găsind un vag motiv de a trăi
O viaţă în absurd şi discrepanţă.
Cu tine, Doamne, eu vorbesc, şi scriu,
Cuvântul e alt tău, nu-mi aparţine...
Şi-mi e destul, de-ajuns îmi e că ştiu
Că vremuri trec şi-o altă vreme vine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu