CE NE MAI POATE DESPĂRȚI?
Autor Ioana Raluca Trandafir - pagina de poezie proprie

Poți cumva să-mi iei durerea ce mă sfâșie acut
Sau rămân pentru vecie doar un suflet ce-i tăcut?,
Ia-mă-n brațe și m-alină să mă simt din nou copil
Dojenește-mă de vină lacrima să-mi pară tril.

Oare unde-i ciocârlia, mierlele unde-au plecat?,
Aud codrul cum suspină, frunza-n lacrimi l-a lăsat,
Norii scutură pe cetini plumbi de jale și de dor,
Ceața împrăștie cu zloată ce-o așterne pe covor.

Dojenește-mă că-n lacrimi gândul tău am părăsit
Și alungă-mă departe lângă malul prăbușit,
Mă gândesc ades la tine cum îmi înșirai nimicuri
Iară eu zâmbeam la nouri printre boabele de picuri.

Timpul scutură nisipul printre frunzele căzute
Cuprinzând în brațe frigul, crengile devin zalude,
Gândurile îngălbenite scrijelesc prin încăpere,
Visele foșnesc aiurea amintindu-mi de durere.

Simt tăcutele dureri cum revin și mă-mpresoara
Ca să pot trimite celor care acuma liber zboară
Picuri dulci din lacrimi calde și -mbrățișări distante
Căci și timpu-i iluzoriu și nimic nu ne desparte.

31 octombrie 2017