luni, 27 mai 2013

Sfantul Ioan Rusul



''Dar dupa ce fratii Sai s-au dus la sarbatoare, atunci s-a  suit si El, dar nu pe fata, ci pe ascuns.''(Ioan 7-1o)
Asa a fost atunci asa este si azi, asa cum atunci a fost intre noi cei de atunci, asa si azi este cu noi la fiecare pas.
Ne iubeste, ne ocroteste, ne muta pasii spre ce Sufletul nostru strans legat de cer doreste.
Incercarile sunt constientizari ale greselilor, pacatelor sau pasilor facuti inafara Lui.
Toate i le datoram, toate i le consacram, toate i le daruim, Lui celui care din iubire pentru noi s-a daruit a face voia Tatalui spre curatirea noastra.


Sfantul Ioan Rusul un sfant cu mult folos sufletelor noastre

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.
Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.
Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.
Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.
A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.
Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste aleSfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica "Sfantul Gheorghe”.
Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.
Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

TROPARUL (IMNUL) SF. IOAN RUSUL

“Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească ţine şi după moarte, neschimbat, trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier şi acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.”



duminică, 26 mai 2013

Dupa tine IISUSE!




Trecem multi prin viata fara sa intelegem mai nimic, sau atunci cand intelegem ceva credem ca noi am facut lumea, sau ca noi o stapanim, ce sa mai spunem de cei ce chiar o stapanesc dupa bunul lor plac.
Da, am mai inteles zilele acestea ca asta chiar se poate, aici toate le putem face dupa bunul nostru plac, dupa cum ne este vointa si puterea data, data de cine?
Data de situatii, imprejurari, dupa cum ne stim folosii de oameni, dupa cum sti oamenii de langa noi folosi in anumite situatii si scopuri.
Cam asa se prezinta lumea, fara sa mai vorbim de cei ce folosesc fortele raului pentru a-si atinge scopurile.
Grea si urata imagine, si nu este vorba doar de politic, ei sunt ca noi si dintre noi, de aici au plecat si aici se intorc, vesnic ne invartim in propria mocirla din care la putini ne este dat a iesi.
Dumnezeu nu ne-a parasit, nu ne va parasi niciodata, doar ne-a creat pentru El, dar ne lasa sa alegem, sa alegem cui servim.
Servim binelui si semenului necajit ori ne alaturam bogatiei si impovararea lumii ca si cum nu ar fi ea destul.
De multe ori nu ni se da dreptul de a alege, sau noi nu stim a iesii din chingile ce ne tin prizonieri de atat de mult timp, si El, Tatal sta deasupra noastra urmarindu-ne pasii si aratandu-ne bratele ce ne-au salvat si ajutat pe drum.
Sigur ce spun eu acum este valabil pentru multi, dar nu pentru cei ce sunt oarecum cu pasul mai apasat si au iesit afara din acest lant urmandu-si chemarea spre inaltimi, nici pentru cei ce stiu ca doar mancarea, imbracaminte, cheltuieli inseamna a exista.
Suntem noi cei care din dorinta de mai bine am schimba lumea, din dragoste pentru oameni suferim mult, si din iubire pentru Dumnezeu speram in fiecare zi una mai insorita(in inimi), una mai in comuniune noi unii cu altii si toti impreuna cu Dumnezeu.
Speram si vrem dar nu facem niciodata destul.
De ce? te intrebi mereu.
Multumim lui Dumnezeu pentru tot , multumim lui Iisus pentru iubire, exemplu si ajutor, Duhului Sfant pentru intarire, Maicutii Sfinte pentru ocrotire si ajutor, ingerilor, sfintilor si tuturor puterilor ceresti pentru ocrotire si tuturor celor sfinti de pe pamant ce tin si sustin acest pamant dupa iubirea si placerea lui Dumnezeu.
Noua cerem puterea de a merge mai departe ca in vietile noastre sa se faca Voia lui Dumnezeu.


marți, 21 mai 2013

VISUL-CATALIN DUMITREAN


VISUL 

Visul care vine, visul care pleacă,
Mi-a fost frate dulce, poate și destin,
Soră mi-este noaptea, care o să treacă,
Poate ca mireasă, poate ca suspin.
Dar, mai greu mi-e mâine, dis de dimineață,
Când o să se uite tot ce am trăit,
Nimeni nu o să știe, dorul cu verdeață,
Cum mi-a fost durerea și cum am iubit.

Zilele trec repezi, zilele sunt scurte,
Nu mai știu calendul ultimei dorinți,
Căile spre ceruri sunt tot mai înguste,
Lacrimile milei sunt și mai fierbinți,
De va fi un zâmbet, pune-l în pereche,
Suflete de aur, nu mai aștepta,
Dumnezeu șoptește simplu la ureche,
Nu mai sta de-o parte dacă poți cânta.

Ochii mei sunt ageri, ochii mei adună,
Din puținul lumii tot ce e frumos,
Și dacă iubirea ar putea să spună,
Imnul bucuriei, el ar fi duios.
Deci, adu-ți aminte că mai e și mâine,
Vine veșnicia, cine poate ști,
Rupe  o speranță sau un colț de pâine,
Poate la pomană Dumnenezeu va fi. 

luni, 13 mai 2013

Trenul vietii-Traian Dorz

Fie ca toate planurile lui Dumnezeu cu acest pamant sa fie duse la indeplinire si noi ca niste fiinte iubitoare si primitoare de iubire sa ajutam la indeplinirea lui.


Nimic din ce-i pe pamant sa nu afecteze bunul mers al progresului Universului.

sâmbătă, 11 mai 2013

LUNA MAI-CATALIN DUMITREAN


LUNA MAI
Și nici nu mai știu ce mai este,
Mă simt și în jale și-n rai,
Aceeași mirată poveste,
Că iar a venit luna mai.

Și unii îmi spun că e pace,
Dar parcă nu am niciun grai,
Și lacrima veche îmi tace,
Și iată că suntem în mai.

Dorit-am lumina și noaptea,
Să-mi spună: Copile mai stai,
 Aceasta ți-e dorul și partea,
Măcar să fi vesel în mai.

Că tot ce e muzică lină,
Și tot ce-ai cântat la un nai,
E operă blândă, divină,
Din cerul născut într-un mai.

Acum, liliacul mă cheamă,
Cu el să mai stau la un ceai,
Vorbind de speranță și teamă,
Că iar a sosit luna mai.

CATALIN DUMITREAN

joi, 9 mai 2013

Doar tu si Dumnezeu


              


              [...] Inaintea tuturor lucrurilor este Dumnezeu,
     Cel care pe toate le-a infaptuit, pe care noi il numim Binele.
                Dumnezeu creaza mai intai Mintea Angelica;
 apoi Sufletul Lumii, cum sustine Platon ; in sfarsit Corpul Universului.
               Acest Dumnezeu suprem nu se cheama Lume,
 deoarece Lumea inseamna podoaba alcatuita din multe lucruri compuse;
           iar el trebuie inteles drept ceea ce este cu totul simplu.
 Dar afirmam ca acest Dumnezeu este inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor.
         Mintea Angelica este cea dintai lume facuta de Dumnezeu;
                           a doua este Sufletul Universului;
               a treia este intreg acest edificiu pe care il vedem.
(blogul-HeartSaped)



  Am fost o fire incapatanata de cand ma stiu, sunt in continuare asa, desii am descoperit multe in ultimul timp, nu am descoperit a scapa de incapatanare. Nu-i o calitate, chiar dupa dragul meu Parinte Porfirie, de unde am inceput eu calatoria, este chiar ceva venit de la cel rau, dar, nu usor se lasa firea asta omeneasca
Am dedus unele lucruri in ultima vreme, sau mai bine spus unul, caci nimeni nu te cunoaste pe tine, inafara de tine, am auzit-o de atat de multe ori, dar pana o traiesti pe pielea ta, nu poti crede.
Orice tezaur ai pastra in tine sau din contra orice rau, inafara de tine si Dumnezeu nimeni nu stie, nimeni nu-l poate face sa straluceasca si nimeni nu-l poate face sa dispara, nimeni inafara de tine si Dumnezeu.
Ti se pot prezenta o mie de cai, care niciuna sa nu-ti fie buna,  dar poti sa o gasesti singur tu pe cea potrivita.
Stiu ca asistenta cerului este cu noi in fiecare clipa, si ca dorintele folositoare sufletului nu raman neindeplinite,  dar parca e ciudat cateodata cum cel de langa tine nu intelege nimic din dorintele tale.
Da, ciudat, ciudat e si faptul ca mereu ajung la parintele Porfirie, si ciudat este la mine ca mi-e mult mai dor de cei de dincolo decat de cei de aici, poate pentru ca lucrez cu oameni si nu le simt lipsa, poate... .
Sa va spun o intamplare de azi, am avut un client foarte dragut de nationalitate araba. Glumind cu una, cu alta l-am intrebat de unde este, imi raspunde din Rasca. Stam in fata lui, stiam ca glumeste, doar vorba, culoarea vorbeau de la sine, dar imi spunea comuna de unde sunt eu.
Era din Iordania, de ce a spus localitatea  mea?  Multe lucruri ciudate zilele acestea.
Trec, si vin altele mai asezate.
Sa ne predam zilele lui Dumnezeu ca  Dumnezeu sa ne ocroteasca  prin mesagerii Sai.






marți, 7 mai 2013

DESPRE SAPTAMANA LUMINATA


Manastirea Floresti Cluj ''Acoperamantul Maicii Domnului''

DESPRE SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ

Săptămâna Luminată (săptămâna după Sfintele Paşti) este o prelungire a serbării Învierii Domnului. Se numeşte aşa căci ne aduce aminte de lumina Învierii Mântuitorului Hristos. De asemenea, în vechime creştinii purtau în această perioadă lumini multe, semn al bucuriei şi al luminării duhovniceşti. Tot în acest timp neofiţii (creştinii care primiseră botezul în noaptea Învierii) îşi puneau haine albe şi purtau în mâini făclii luminoase ca cei care s-au îngropat cu Hristos, dar au şi înviat împreună cu El. Începând de la împăratul Constantin cel Mare (sec. IV) se luminau bisericile, dar şi casele creştinilor şi oraşele cu făclii sau torţe aprinse. Creştinii se salută până la Înălţarea Domnului prin cuvintele: „Hristos a înviat!” şi „Adevărat a înviat!”. În această perioadă a Săptămânii luminate era interzisă participarea creştinilor la spectacole, jocuri şi petreceri, iar unii Sfinţi Părinţi opreau chiar lucrul în tot cursul Săptămânii Luminate. De la Paşti şi până la Rusalii erau interzise metaniile (îngenunchierile) în biserici şi ajunările.
Se cuvine, aşadar, să păstrăm în suflete bucuria şi lumina Învierii, lucrând mai departe la mântuirea noastră!
DESPRE SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ

Săptămâna Luminată (săptămâna după Sfintele Paşti) este o prelungire a serbării Învierii Domnului. Se numeşte aşa căci ne aduce aminte de lumina Învierii Mântuitorului Hristos. De asemenea, în vechime creştinii purtau în această perioadă lumini multe, semn al bucuriei şi al luminării duhovniceşti. Tot în acest timp neofiţii (creştinii care primiseră botezul în noaptea Învierii) îşi puneau haine albe şi purtau în mâini făclii luminoase ca cei care s-au îngropat cu Hristos, dar au şi înviat împreună cu El. Începând de la împăratul Constantin cel Mare (sec. IV) se luminau bisericile, dar şi casele creştinilor şi oraşele cu făclii sau torţe aprinse. Creştinii se salută până la Înălţarea Domnului prin cuvintele: „Hristos a înviat!” şi „Adevărat a înviat!”. În această perioadă a Săptămânii luminate era interzisă participarea creştinilor la spectacole, jocuri şi petreceri, iar unii Sfinţi Părinţi opreau chiar lucrul în tot cursul Săptămânii Luminate. De la Paşti şi până la Rusalii erau interzise metaniile (îngenunchierile) în biserici şi ajunările.
Se cuvine, aşadar, să păstrăm în suflete bucuria şi lumina Învierii, lucrând mai departe la mântuirea noastră!

duminică, 5 mai 2013

DARURILE LUI DUMNEZEU

Ce lucruri minunate, sa descoperim in fiecare zi darurile lui Dumnezeu pentru noi, daruri care au fost acolo dintotdeauna, si sunt multe care le vom descoperi sau El in marea lui dragoste ni le va darui prin alesii Lui.
Atat de multe ne daruieste in fiecare clipa a vietii noastre, atat de multe ne arata, ca la un moment dat te simti coplesit de atata iubire din partea Lui.
Il avem pe EL manifestat prin Iiisus, care e puterea noastra de fiecare zi, care e urcarea si inaintarea noastra in viata materiala dar mai ales in cea spirituala, indrumatorul nostru de fiecare zi, iubitul, tatal, fratele, sotul, copilul, totul e El.Ne-a mai daruit multe alte fiinte provenite din El, Tatal nostru ceresc, care doar legandu-ne si lucrand cu ele le putem cunoaste, dar ei ne iubesc, ne protejeaza, si mai ales ne indruma, daca ne lasam modelati, si purtati pe bratele Tatalui nostru drag.

Ne daruieste atat de mult, ne iubeste atat de mult, sa-i oferim si noi fiinta noastra care ii apartine sa lucreze in ea dupa placerea si dragostea Lui.

HRISTOA A INVIAT

Hristos a inviat!
Salututul zilelor acestea, adevarul zilelor acelea, si adevarul clipei de fiecare zi pentru sufletele frumoase.

joi, 2 mai 2013

CINA CEA DE TAINA


JOIA MARE: Ultima cuvântare a lui Iisus la “Cina cea de taină”, trădarea lui Iuda și lepădarea lui Petru


Spălarea picioarelor
Joia Mare este ziua în care este actualizată Cina cea de Taină, fundamentul liturghiei. Cuprinzând spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, cuvântarea de despărțire, rugăciunea către Dumnezeu Tatăl, lepădarea lui Petru și trădarea lui Iuda, această zi este ultima pe care Hristos o petrece cu ucenicii înainte de Patimi.
Cunoscând firul pe care îl va urma viața Sa pământească, Iisus hotărăște să prăznuiască Paștile (sărbătoare evreiască veche) cu o zi mai devreme, adică joia, alături de ucenicii Săi. Înainte de de a mânca însă, Acesta spală picioarele ucenicilor, dându-le exemplu de smerenie. Gestul este surprins foarte bine de una din cântările de la denie:
„Cel ce a făcut lacurile, izvoarele și mările, învățându-ne pe noi smerenia cea mai bună, s-a încins cu ștergar și a spălat picioarele ucenicilor…înălțându-ne pe noi din adâncurile răutății.”
Cina cea de Taină
Cina cea de Taină reprezintă fundamentul liturghiei. Instituirea ei se face prin cuvintele: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”. Hristos le dezvăluie apoi că unul dintre ei Îl va vinde. Până atunci veseli, ucenicii devin mirați și încep să se întrebe asupra celui care ar face acest lucru. Hristos dezvăluie identitatea acestuia Sfântului Ioan.
Lepădarea lui Petru
La sfârșitul cinei, Domnul mai vestește o dată ucenicilor patimile ce se apropiau. În acest moment Petru își exprimă atașamentul spunând: „Sufletul meu îl voi da pentru Tine.” Hristos cunoștea slăbiciunea firii omenești, drept pentru care îl avertizează: „Adevărat, adevărat zic ție că nu va cânta cocoșul până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori”. Cuvintele Mântuitorului nu aveau să fie greșite, căci chiar în acea noapte, după ce Domnul e prins, Petru intră în dialog cu mai multe persoane, cărora le spune că nu-L cunoaște pe Hristos. După ultima lepădare, Petru aude cântând cocoșul și își dă seama ce a făcut. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că „ieșind afară, Petru a plâns cu amar”.
Cuvântarea de despărțire
După Cina cea de Taină, Iisus le ține ucenicilor o ultimă cuvântare. Printre cele mai importante sfaturi se numără:
Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” – Ioan 13, 35
Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da” – Ioan 16, 23
În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” – Ioan 16, 33.
Rugăciunea lui Iisus și prinderea
După această cuvântare, Hristos merge împreună cu ucenicii pe Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani. Acolo Iisus îi îndeamnă să privegheze alături de El. Cuprinși de somn, ucenicii nu urmează sfatului și dorm. Între ei rămâne Hristos care nu doarme, rugându-se „cu lacrimi de sânge” către Dumnezeu Tatăl. Această rugăciune, de o frumusețe înălțătoare o găsim în capitolul 17 al Evangheliei după Ioan.
Iuda, după ce se înțelege cu fariseii, ia armată cu el, venind la Iisus. După cum se știe, semnul trădării a fost sărutul. Iisus se lasă legat, știindu-și scopul venirii în lume. Mai târziu, dându-și seama de greșeală, Iuda își spune „Am vândut sânge nevinovat!” și apoi se spânzură.
Trădarea lui Iuda nu a fost mai gravă decât cea a lui Petru, dar datorită pocăinței, Petru a fost iertat. Trebuie menționat că hotărârea cărturarilor de a-L ucide pe Iisus a fost luată înainte de trădarea lui Iuda.
Obiceiuri în Joia Mare
Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi, bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.
În Joia Mare, data limită a slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe, pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor.
Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca, cozonacii cu mac şi nucă şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pasca, cea mai importantă coptura rituală a Paştilor, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tăvi speciale pentru pască, dupa care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut.
În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânza de vacă, pregatită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză, se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Altădată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştilor pe o apă curgătoare, crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Serafim ARMANCA


Articol preluat dehttp://alba24.ro#ixzz2S9LJzApR