CINA CEA DE TAINA

JOIA MARE: Ultima cuvântare a lui Iisus la “Cina cea de taină”, trădarea lui Iuda și lepădarea lui Petru

Spălarea picioarelorJoia Mare este ziua în care este actualizată Cina cea de Taină, fundamentul liturghiei. Cuprinzând spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, cuvântarea de despărțire, rugăciunea către Dumnezeu Tatăl, lepădarea lui Petru și trădarea lui Iuda, această zi este ultima pe care Hristos o petrece cu ucenicii înainte de Patimi.

Cunoscând firul pe care îl va urma viața Sa pământească, Iisus hotărăște să prăznuiască Paștile (sărbătoare evreiască veche) cu o zi mai devreme, adică joia, alături de ucenicii Săi. Înainte de de a mânca însă, Acesta spală picioarele ucenicilor, dându-le exemplu de smerenie. Gestul este surprins foarte bine de una din cântările de la denie:

„Cel ce a făcut lacurile, izvoarele și mările, învățându-ne pe noi smerenia cea mai bună, s-a încins cu ștergar și a spălat picioarele ucenicilor…înălțându-ne pe noi din adâncurile răutății.”

Cina cea de Taină

Cina cea de Taină reprezintă fundamentul liturghiei. Instituirea ei se face prin cuvintele: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”. Hristos le dezvăluie apoi că unul dintre ei Îl va vinde. Până atunci veseli, ucenicii devin mirați și încep să se întrebe asupra celui care ar face acest lucru. Hristos dezvăluie identitatea acestuia Sfântului Ioan.

Lepădarea lui Petru

La sfârșitul cinei, Domnul mai vestește o dată ucenicilor patimile ce se apropiau. În acest moment Petru își exprimă atașamentul spunând: „Sufletul meu îl voi da pentru Tine.” Hristos cunoștea slăbiciunea firii omenești, drept pentru care îl avertizează: „Adevărat, adevărat zic ție că nu va cânta cocoșul până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori”. Cuvintele Mântuitorului nu aveau să fie greșite, căci chiar în acea noapte, după ce Domnul e prins, Petru intră în dialog cu mai multe persoane, cărora le spune că nu-L cunoaște pe Hristos. După ultima lepădare, Petru aude cântând cocoșul și își dă seama ce a făcut. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că „ieșind afară, Petru a plâns cu amar”.

Cuvântarea de despărțire

După Cina cea de Taină, Iisus le ține ucenicilor o ultimă cuvântare. Printre cele mai importante sfaturi se numără:

„Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” – Ioan 13, 35

„Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da” – Ioan 16, 23

„În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” – Ioan 16, 33.

Rugăciunea lui Iisus și prinderea

După această cuvântare, Hristos merge împreună cu ucenicii pe Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani. Acolo Iisus îi îndeamnă să privegheze alături de El. Cuprinși de somn, ucenicii nu urmează sfatului și dorm. Între ei rămâne Hristos care nu doarme, rugându-se „cu lacrimi de sânge” către Dumnezeu Tatăl. Această rugăciune, de o frumusețe înălțătoare o găsim în capitolul 17 al Evangheliei după Ioan.

Iuda, după ce se înțelege cu fariseii, ia armată cu el, venind la Iisus. După cum se știe, semnul trădării a fost sărutul. Iisus se lasă legat, știindu-și scopul venirii în lume. Mai târziu, dându-și seama de greșeală, Iuda își spune „Am vândut sânge nevinovat!” și apoi se spânzură.

Trădarea lui Iuda nu a fost mai gravă decât cea a lui Petru, dar datorită pocăinței, Petru a fost iertat. Trebuie menționat că hotărârea cărturarilor de a-L ucide pe Iisus a fost luată înainte de trădarea lui Iuda.

Obiceiuri în Joia Mare

Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi, bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.

În Joia Mare, data limită a slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe, pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor.

Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca, cozonacii cu mac şi nucă şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pasca, cea mai importantă coptura rituală a Paştilor, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tăvi speciale pentru pască, dupa care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut.

În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânza de vacă, pregatită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză, se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Altădată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştilor pe o apă curgătoare, crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

Serafim ARMANCA

Articol preluat dehttp://alba24.ro#ixzz2S9LJzApR