Sarbatori fericite!

Nasterea pruncului Iisus sa ne aduca in suflete buçurie, iubire si sperantă alaturi de tot ce ne ofera viata pe pamant!
Sa fiti iubiti si multa sanatate!

Rugaciune

Rugaciune

Ramai cu mine,Doamne,caci trebuie sa ramai cu mine ca sa nu te uit.Stii cat de usor te uit.Ramai cu mine,Doamne,caci sunt slab si am nevoie de puterea ta;sprijineste-ma sa nu cad.Ramai cu mine Doamne,,caci tu esti viata mea,si fara tine imi piere curajul.Ramai cu mine Doamne,pentru ca esti lumina mea si fara tine sunt in intuneric.Ramai cu mine Doamne,ca sa-mi arati vointa Ta.Ramai cu mine,Doamne,sa-ti aud glasul si sa te urmez.Ramai cu mine Doamne,pentru ca vreau sa te iubesc mult si sa fiu mereu cu Tine.Ramai cu mine Doamne,daca vrei sa raman statornic.Ramai cu mine Doamne,sufletul meu doreste sa fie pentru tine salasul iubirii.Ramai cu mine,Doamne Isuse,caci timpul trece,viata se apropie de apus,se apropie moartea si judecata si am nevoie de noi puteri ca sa nu ma pierd pe drum.Ma nelinistesc ispitele,intunericul,setea crucile,suferintele.Stii cata nevoie am de tine in noaptea acestui exil.Ramai cu mine,Doamne Isuse, pentru ca in intunericul vietii, si al primejdiilor am nevoie de tine.Fa sa te cunosc asa cum te-au cunoscut ucenicii la frangerea painii si unirea euharistica sa fie lumina care imprastie intunericul,sa fie puterea care sa ma sustina si sa fie singura fericire a inimii mele.Ramai cu mine,Doamne ,pentru ca atunci cand va veni moartea,sa fiu unit cu tine,doresc prezenta ta preasfanta,indurarea ta,sufletul tau dragostea ta,Inima ta ,ca sa te iubesc,din toata inima aici pe pamant,si in chip desavarsit in vesnicia fericita.Amin.

.

E iarna dar un pic de culoare si viata nu ne strica in aceste zile premergatoare sarbatorilor, pace si liniste va doresc, recunostinta...recunostinta multa..., TATALUI si semenilor vostri..., nu uitati recunostinta...nu uitati!

Picături de Iubire si Lumină: Rugăciune către Maica Domnului care desface noduri...

Picături de Iubire si Lumină: Rugăciune către Maica Domnului care desface noduri...: Această rugăciune are o forță incredibilă. Încercați și voi, cu credință . Tu care desfaci "nodurile" ce îi sufocă pe copii...

La multi ani, Daniel-Dumitru Darie!

La multi ani dragului meu poet Daniel-Dumitru Darie, cu bucurie, viata indelungata si impliniri pe toate planurile, de la Bunul Nostru Dumnezeu!

Primavara ca veste

Doar fulgii peste ape mai aleargă
Şi parcă-s licurici ce cad şi cad,
Când valuri vin din larguri să se spargă,
Într-un adânc ce-ajunge-a le fi vad.

Reinventez, în altă formă joaca,
Vreascuri de timp adun şi pun în foc,
Ca să se ardă-n flăcări promoroaca
Ce mi se prinde-n păr, din loc în loc.

Şi ninge cu-nceputuri de poveste,
Şi umbra nopţii intră parcă-n ziduri,
Din viitor vin gânduri, dând de veste,
Că, în nesomn stând timpul, face riduri.

Colindători pe drumuri neumblate,
Adună adierile de vânt
Şi trag de drum, de-l văd că se abate,
Prin simpla-ncondeiere de cuvânt.

Lumina torței ceruri defineşte,
Cu străluciri de-azur şi opalin…
În lac se-aude gheaţa cum trozneşte
Temându-se de zorii care vin…

Daniel-Dumitru Darie

La multi ani, Romania!

Un text prescurtat a “Rugăciunea de la Alba Iulia” a fost publicat în organului de presă al Consiliului Naţional Român Central, ziarul “Românul” din Arad, nr. 18, din 17/30 noiembrie 1918, deci în preziua Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, de dr. Ioan Roşu.

“Doamne Dumnezeule al părinţilor noştri, carele ai călcat moartea şi pe diavolul l-ai surpat, şi ai dăruit viaţă poporului Tău Românesc, revarsă pacea şi binecuvântarea Ta cerească asupra miilor nenumărate cari cu buzele tremurânde îşi împreună azi rugămintea în faţa Altarului Tău - în cetatea marelui Mihai Viteazul - şi pentru suferinţele şi umilirile de veacuri, încununează-l azi cu darul Presfântului Tău duh, ca într-o mână şi într-o suflare, să fie toţi fiii Lui la acelaşi gând, rumpând pentru vecie lanţurile iobăgiei şi ale întunerecului.

Cutremură Doamne, cenuşa mucenicilor de ieri şi alaltăieri - şi din moaştele lor sfinte aprinde focul dragostei în inimile tuturora. Şi lacrimile orfanilor şi maicilor îndurerate, fă cu puterea Ta să se prefacă toate în stele de bucurie pe tăria ceriului, sub cari azi neamul românesc dela patru vânturi, cu genunchii plecaţi îţi joară din nou credinţă părinţilor noştri”.

Sfantul Apostol Andrei

,,Sfantul Apostol Andrei este Apostolul care a propovaduit Evanghelia lui Hristos in tara noastra, România fiind una dintre puținele țări din lume creștinate de unul dintre cei 12 Apostoli. Un dar divin, pe care nu îl prețuim întotdeauna la justa lui valoare.

Totodata, nu poate fi întâmplător că cele două sărbători naționale ale României vin una după alta: 30 noiembrie, când am primit în dar intrarea în „Țara de Sus” și 1 decembrie, când, printr-o minune a istoriei, după unrăzboi care părea pierdut, am câștigat „Țara de jos”, cea de pe Pământ.,,

Si deloc intamplator sarbatorit azi si Sfantul Andrei Saguna care

,,A fost un om rugător şi postitor, un evlavios liturghisitor, un bun predicator şi păstor de suflete, care a păstrat în permanenţă legătura cu clerul şi credincioşii săi prin minunatele pastorale trimise acestora de Crăciun, de Paşti şi în alte ocazii. Prin toate s-a dovedit a fi un păstor cărturar, un ierarh luminat, smerit şi înţelept, un apărător neînfricat al dreptei credinţe şi un mare chivernisitor al vieţii bisericeşti.,,

Iar noi din Mitropolia Clujului Maramuresului si Salajului il sarbatorim pe un al treilea Andrei azi cu speranta ca generatiile viitoare sa pomeneasca numele Sau cu drag si respect alaturi de Cele doua nume sfinte. Intru multi ani Preasfintitului nostru Andrei Andreicut intru binecuvantarea turmei pastorite de Sfintia Sa!

La multi ani celor ce poarta acest nume!

Licar de lumina si speranta...

Nu ma uit de ani de zile la televizor decat la canale religioase acum nu stiu cum am fost acaparata de o emisiune de pe Kanal D, in care am reusit sa inteleg de ce nu ma uit si cred ca multa lume are acest motiv, nu neaparat a folosirii alui rau ce se tot spune ca este folosit in televiziuni, oricum asta-i peste tot, cel mai frecvent si mai puternic este in institutiile statului si nu ai nici o alternativa de a le ocoli, din contra sunt la tot pasul si daca ai vrea sa spui ca poti sa te detasezi si sa traiesti separat de ele nu este asa, din contra este un amestec total toata ziua, doar mila si mana lui Dumnezeu este cea care te protejeaza si te indruma.
 Dar aici este vorba de contradictia ce se creaza in tine ori este inutil sa-ti semeni asemenea stari in tine cand pur si simplu poti sta departe de ele.
In emisiunea in cauza desi iti lasa acelasi gust amar totusi am avut o bucurie imensa vazand sustinerea romanilor pentru frumosul posibil acolo, sustinere pentru nealiniere la vulgaritate, limbaj si traire in dispret.
Un licar de lumina ne invaluie sufletele vazand oarecum un lucru subtil si care cei competitionisti ai acestei lumi nu sunt in stare de al zari, dar cu inima deschisa azi pot spune ca cred frumusetea si naturaletea poporului meu este stralucitoare in comparatie cu naucismul si frustrarea acestei lumi, care deloc de neglijat ca desi putini racnesc asa cum e scris in Biblie peste tot caci nu mai stiu pe cine sa inghita, dar pana la urma se vor inghiti pe ei insisi si se vor ineca in propriul venin emanat asupar altora care nu ar avea cum decat sa se intoarca in propriile lor suflete si vieti, caci pe noi nu ne lasa Tatal la mana si spre folosinta lor. Un amanunt minor care te face sa zambesti sa te uiti cu speranta catre viitor si spre cer stiind ca atatea inimi si multe...bat la unison cu frumusetea si iubirea lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu nu ne paraseste si nu ne va parasi niciodata caci noi nu ne desprindem de manauta Lui asteptand mereu si mereu ajutorul si indrumarea Sa.
Doamne ajuta si Slava Celui Ce Ne Da Viata!

De ce ingaduie Dumnezeu raul-un raspuns de Anne Graham

De ce îngăduie Dumnezeu răul? – un răspuns genial de Anne Graham

Posted on octombrie 14, 2016by dininimapentrutine

Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, într-un interviu în emisiunea “Early Show” (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 și i s-a pus o întrebare la care mulți ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare: “Cum a putut Dumnezeu să lase să se întâmple așa ceva și să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?”

Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, a răspuns cu niște replici foarte logice, profunde și inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe videoclipul înregistrat). Dânsa a precizat foarte calm și explicit, următoarele:

“Și eu mi-am pus deseori această întrebare și mi-am găsit următoarele răspunsuri… Cred ”“ nu cred, dar sunt profund convinsă ”“ că Dumnezeu a fost și rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca și noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem și chiar Îi poruncim să iasă din școlile noastre, din guvernul și din viețile noastre, că ne descurcăm și singuri, fără ajutorul Lui… Și, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur și simplu S-a dat, calm, la o parte…
Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila și protecția Sa, dacă Îi cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în școli etc.)
Cred că totul a început când Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America să devină o țară atee și care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în școlile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată și a devenit lege obligatorie în SUA…
Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în școli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți), iar noi am spus O.K..
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate și stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să știe ce vorbește, așa că am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus că profesorii și diriginții nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greșesc. Iar conducătorii de școli au spus că niciun membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că școlile nu au nevoie de publicitate proastă și în nici un caz de procese. (Totuși, există o mare diferență între a disciplina și a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine știe ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei școli a spus că, băieții fiind băieți, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noștri prezervative. Așa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinților că le-au primit de la școală. Iar noi am spus O.K.
Apoi, unii dintre aleșii noștri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viața lor privată atât timp cât își fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv președintele, în viața să privată, atât timp cât am o slujbă și economia merge bine.
Apoi, niște libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine… Iar noi am spus O.K.
Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, și încă mai departe, afișându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.
Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența și sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment-amuzament, nu are efecte adverse și oricum nu o ia nimeni în serios, așa că totul a mers înainte.
Iar acum ne întrebăm speriați de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înșiși.
Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.
Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei și culege.
Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetița ucisă în clasă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-ați spus să plec din școli?
E ciudat cum oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu, și apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gândesc, și nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.
Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu și de fapt îl urmează pe Satana, care, se știe că, la rândul lui, crede și el în Dumnezeu…
E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecați. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail și ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite și altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud și obscen trece liber prin cyberspațiu, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de muncă.

Este, în sfârșit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos fiind în același timp un creștin invizibil în timpul săptămânii.”

http://eustiu.com/de-ce-ingaduie-dumnezeu-raul-raspunsul-genial-al-fiicei-lui-billy-graham/

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril

De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugăciune, vom imita pe îngeri şi vom deveni creştini adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi cu acoperămîntul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi primejdia.

Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mîntuirea sufletelor noastre.
Parintele Cleopa

Rugaciune catre Sfanta Fecioara Maria

Rugăciune către sfânta Fecioară Maria

Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, păstrează-mi o inimă de copil, curată şi cristalină ca un izvor. Dobândeşte-mi o inimă simplă care să nu se închidă în propriile tristeţi, o inimă largă şi generoasă, plină de compătimire, o inimă credincioasă care să nu uite nici un bine şi să nu păstreze ură pentru nici un rău. Formează-mi o inimă blândă şi umilă care să iubească fără să ceară a fie iubită, mulţumită să dispară în alte inimi, sacrificându-se în faţa Fiului tău divin, o inimă mare şi generoasă, pe care nici o nerecunoştinţă să n-o poată închide şi nici o indiferenţă să n-o poată obosi, o inimă însetată de gloria lui Isus Cristos, hrănită de iubirea sa, a cărei rană să nu se vindece decât în cer. Amin.

Da...

Viața e o șansă – nu o lăsa să se piardă!
Viața e frumoasă – admir-o!
Viața e bucurie – gust-o din plin!
Viața e un vis – transformă-l în realitate!
Viața e o sfidare – înfrunt-o!
Viata e o datorie – împlinește-o!
Viața e un joc – joacă-l!
Viața e prețioasă – ai grijă de ea!
Viața e o bogăție – păzește-o!
Viața e dragoste – bucură-te de ea!
Viața e un mister – încearcă să-l pătrunzi!
Viața e o promisiune – n-o lăsa neîmplinită!
Viața e tristețe – treci peste ea!
Viața e un imn – cântă-l!
Viața e o luptă – accept-o!
Viața e o tragedie – fii tare!
Viata e o aventură – îndăznește să ți-o asumi!
Viața e fericire – fii astfel încât să o meriți!
Viața e viață – ocrotește-o!

Maica Tereza de Calcutta

Iubeste, iubeste, iubeste...

Te preamaresc,ceresc Parinte,ca ne-ai iubit dintru-nceput,si pentru noi cu bunatate,tot universul l-ai facut.Noi iti aducem multumire ca ai voit sa-ti fim copii Osana tie-n vesnicie de-a pururi laudat sa fii.

Te preamaresc Hristoase Doamne,ca firea noastra ai luat,si patimind pe Sfanta Cruce,cu mila ne-ai rascumparat Marire-ti canta omenirea,ca vina ei ai ispasit,Osana tie Domnul vietii ,Mantuitorule iubit.

Te preamarim ,o Duh preasfinte,tu vii in noi sa locuiesti,ne luminezi ne dai putere,belsug de haruri ne-mpartesti,marire,cinste,inchinare,iti canta azi al tau popor,Osana tie,Duh preasfinte,intaritorul tuturor.

Poveste...

As vrea sa va spun povestea unor  icoane care au o semnificatie aparte caci reiese de aici puterea interioara a celor ce se opun prezentei lui Iisus pe pamant si mai degraba in vietile celor ce ii inconjoara pe ei.
Lucrez intr-o firma de patiserie unde patronul punea  mult accent pe religie, as spune caci credinta e semanata in suflet nu are neaparat totala legatura cu religia. Dar se inconjura de foarte multe icoane, din anumite manastiri cu binecuvantarile cuvenite aducea icoane de peste tot in firma impartind si in magazinele apartinatoare, eu lucrand in unul dintre ele.
Avem una cu cina cea de taina care o tineam in fata, nu va puteati imagina fetele copiilor mici caci era la nivelul lor, ei erau preocupati doar de Doamne Doamne, nu-si puteau dezlipi ochii de ea, eu aveam o bucurie imensa vazand acel putin ce il poti face aducandu-l pe Iisus chiar pentru o clipa in inimiorele oamenilor.
In ciuda acestor trairi, restul lumii interne il criticau pentru prezenta icoanelor, cei care nu respecta nici minim din credinta noastra.
 Lucram la un moment dat cu trei colege, doua le iubeam pe icoane, doua nu, dar aveau atitudinea de acceptare si comportament frumos. A trecut vremea si doua dintre colege au plecat locul lor luandu-l doua femei a caror credinta desi ortodoxa dar mai mult decat atee. Intrucat le gasise-ra acolo si putere reala nu aveau asupra lor caci eu raspund de magazin, nu se puteau exterioriza dar ca putere interioara vreau sa va explic cum a functionat.
Aveam la un moment dat un fel de sef care de la intrare isi batea joc de ele, eu intelegand prin asta ca ii creau un disconfort sufletesc vederea lor si arunca sageti veninoase asupra lor si desigur asupra noastra a caror le sustineam, bineinteles acum era momentul si pentru colege a se exterioriza, a face bascalie de ele si de intreg ce inseamna asta. Initial ma rugam la Iisus si la Fecioara sa le apere si sa nu le lase de batjocura dar vedeti puterea celui rau pe pamant sa stiti caci este foarte puternica si incet la prima renovare una cu Iisus si una cu Fecioara au trebuit sa dispara, le-am luat si le-am pus pe micul meu birou, desi mai aveam doua.Domnul acela a plecat din firma dar actiunea lui inceputa si continuata prin colege... a continuat, acum la ultima renovare a taiat cuiul si de la  Acoperamantul Maicii si Cina categoric nu avea loc.  Sa vedeti in primele zile copiii cum cautau cu privirea si cum isi intrebau parintii unde-i Icoana... . Manipularea sefului de catre toti am vazut-o in timp, nu a fost afectat de lipsa lor, eu mi le-am inghesuit pe birou, si parca cu ultimele puteri am gasit un cuiut mic dupa usa in care am agatat icoana lui Iisus, m-am bucurat enorm ca si copilasii caci in lumea asta grea iti luminezi fata vazandu-i chipul, in ficare dimineata la ora 4 jumate cand ma duc la lucru zambesc si spun ,,bine ca inca mai esti aici,, , pana cand, nu se stie, la prima lucrare se taie si acel cuiut, nu o sa mai aiba loc simbolic vorbind nici dupa usa.
Acum cu asta nu vreau sa expun atat de mult  problema icoanelor, cat a mecanismului cum se reuseste aceasta indepartare de Imparatia lui Dumnezeu, chiar asa micuta, fragila cum incearca sa si-o construiasca fiecare. Nu intelegeti caci sunt habotnica cu religia, cu icoane sau altceva, nu , nu sunt dar stiu ca asta se incearca prin lucruri marunte aparent sa ne indeparteze de Dumnezeu, incet cel rau se strecoara creidu-si imparatia lui aici pe pamant si ce-i mai grav ca si reuseste caci omul neatent la amanunte la suflete viclene se increde in puterea lui crezand ca nimic exterior nu il poate afecta, aici parerea mea ca incet se lucreaza, ca totul e interior, ca exteriorul nu area cum te afecta, ori daca o sa fiti atenti nu este adevarat caci Isus a  fost real pe pamant, lucrarea Lui a fost una reala, pe cruce a fost EL, nu doar ca ar fi facut asta pentru noi si era destul nu sa se si crucifice, noua ne transmite caci cine in lume il va marturisi si El va marturisi in fata Tatalui pentru noi, vorbeste de real nu ce pastram in inimi, desigur ca inima, sufletul e locul unde trebuie sa il pastram, dar realul, exteriorul din viata noastra are un rol foarte important, nu va lasati inselati caci din pacate asata-i lucrarea vicleanului pe pamant si sunt destule suflete cu voie sau in nestire care ii slujesc.
 Deci toata atentia noastra sa ne fie si pe exterior caci altfel nu poti cuprinde interiorul, si cu ultimele puteri aparati-va ce reprezinta Cerul pentru voi in locul in care va aflati, icoane, rugaciuni sau alte lucruri, nu va lasati dusi de vantul incercarilor si cu ultimele puteri smulgeti-va icoanele vietii dumnezeiesti si pastrati-le si aratati-le si la altii, si aratati-i Tatalui ce copii frumosi are!
Doamne ajuta!

Deseori in viata...

Deseori in viata mea am vrut sa cred ca suntem un popor de intelepti si de inteligenti, am vrut de multe ori sa trec peste nume, sa trec peste intelectualitatea acestei tari, sa sper si sa cred mereu ca suntem cum vrem sa parem a fi o tara de oameni cu o gandire sanatoasa in ciuda a tot ce se intampla.
Inca odata daca mai era cazul demonstram ca nu numai conducerea acestei tari este mai putin frumoasa si noi asemeni ei ne pierdem pe culmile arogantei si mandriei.
Stiam sigur ca se ajunge aici cu presedintele tarii, mai timid am si spus, timid nu de teama ci de a nu-l supara pe Dumnezeu cu iesirea din matca unui om normal caci altfel nu te puteai manifesta atunci pe cand erau alegerile.
Ce te mira azi ca oameni inteligenti ce atunci vocali isi asumau alegerea acum dau cu pietre, si incep sa vada diferenta de religie fata de tara care o conduce si altele, ca si cum toate acestea au rasarit acum.
Se demonstreaza inca odata ca doar prezenta lui Dumnezeu in noi ne da inteligenta, spiritul si vocatia de care e nevoie, restul e vanat de vant.
Dumnezeu sa ne daruiasca intelepciunea si puterea de care e atata nevoie acum si intotdeauana!

Scrisoare prin timp pierdut

Scrisoare prin timp pierdut

Eu nu mai ştiu nimic de tine,
Mi te-au furat stihii străine,
Te-aştept şi eu, te-aştept mereu,
Dar tu nu vii, copilul meu!...

Crezut-ai vorbe-nveninate
Ce te-a făcut să ai păcate,
Mă rog mereu la Dumnezeu,
Eşti, orice-ar fi, copilul meu!...

Aşa mi-e dat, să mi se-arate
Oricâte fapte întâmplate,
Le ştiu... De-i bine sau e rău,
Nu-s un străin, sunt tatăl tău.

Pentru ambiţii şi minciună
Nu ne vor unii împreună,
Orice-ai greşit, te iert mereu,
Te iert mereu, copilul meu!...

Săraci de duh şi răi la fapte
Vor între noi a vieţii noapte,
Dar nu mă las, chiar dacă-i greu,
Eu lupt mereu, copilul meu!...

Absurdul încă ne desparte,
Făcând aproapele departe,
Dar ştie numai Dumnezeu
Ce mult te-aştept, copilul meu!...

Şi trece timpul tot mai greu,
Pe unde eşti, copilul meu?...

D,D.Darie

Dragostea ta

Comori pierdut-am pe cărari pustii,

Talanți de drum, de veșnicii...

Rod n-am legat pentru Cel Sfânt,

Nici fratelui de pe pământ.

Și-ai pus zălog a mă-ndrepta,

                                     Credința ta. 

 

Căzut-am iară și în pumni am strâns

țărână. Mă-necam de plâns...

Ai pus pe rană vin și mir,

Suflarea ta în piept ca să respir...

Balsam ai pus pe rana grea,

                                Dragostea ta.

 

Să fiu noianul de iubire         

Când fratele mi-o cere păsuire,

Să fiu al dragostei martir

Când ridica-voi ochii spre Potir,

Îmi ești acum și pururea,

                              Nădejdea mea.

(Flori Apostol)

„Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai mare înţelepciune.”— Friedrich Nietzsche

,,Dăruiește ceea ce ai de dăruit, fără să analizezi și fără să stai prea mult pe gândurile filozofiei. Dăruiește din ființa ta, citează-te pe tine, cel viu și autentic, și lasă deoparte pomelnicul celor ce nu mai au viață în ei înșiși. Dăruiește-ți ființa toată, nu cu jumătăți de măsură, nu cu negocieri ascunse, nu cu așteptări și recompense. Dăruiește iubire, chiar dacă crezi că nu o ai. Dăruiește bucurie, chiar dacă nu o simți. Dăruiește compasiune, chiar dacă ești nerăbdător. Dăruiește putere, chiar dacă simți că ești căzut. Dăruiește din ceea ce ești, nu numai din ceea ce ai. Dăruiește lumină chiar dacă ceața s-a abătut pentru o clipă asupra ta. Dăruiește toate acestea fără să te gândești dinainte dacă le ai sau nu. Nu lăsa mintea să te saboteze. Nu intra în labirintul ei, căci există riscul de a nu mai putea ieși din acele interminabile hățișuri. ,,


 

In adevar

În adevăr

Nu-mi fi părere!
Părerile mor
În tăişul crunt
Al realităţii...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii drum cu piatră,
Cu gropi şi cu mers lin.
Să-mi creşti şi să îmi scazi
Până te văd
În adevăr -
Deplin.

Nu-mi fi ceaţă!
Ceaţa se pierde în lumina dură
A soarelui...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii ochi de copil,
Cu gene strânse sau calme.
Să-mi vezi vădit şi să îmi spui
Până te cred
În adevăr –
Senin.

Nu-mi fi fum!
Fumul se stinge în veghea udă
A ploilor.
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii aer curat, nestins,
Cu nuanţe calde sau reci.
Să te respir adânc şi să îmi dai
Până te simt
În adevăr -
De veci!

Nu-mi fi clipă!
Clipele se scurg în mersul perfid
Al orelor.
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii etern scobit în ore,
Cu zile scurte, lungi, aparte
Să te iubesc greoi şi simplu
Până îmi eşti
În adevăr -
Jumate.

poezie de Gabriela Chişcari (28 iulie 2012)

Celor care imi duc dorul!

As vrea sa dedic aceasta postare celor care imi duc dorul si din motive care nu le cunoastem foarte bine viata nu ne lasa a ne impartasi aceste sentimente.
As vrea sa va imbratisez pe toti, sa va tin ca intr-un buchet la pieptul meu, sau eu sa stau la pieptul vostru, sa va incurajez atunci cand vad spaima pe chipurile voastre, va spun in gand de atatea ori cand va vad speriati ,,nu va temeti, caci nu aveti de ce, Tatal ne protejeaza, Tatal ne iubeste atat de mult, si nimic nu are ce ni se intampla, curaj in tot ce simtiti caci nimic nu se intampla fara voia Tatalui, si El niciodata nu isi paraseste copiii, dar in acelasi timp nu uitati si fiti recunoscatori celor prin care si cu care Tatal va ajuta, recunostinta...si putere pe tot parcursul vietii si rugaciune continua, rugaciune pentru voi si pentru tot si toate, bunatate si dragoste catre toti oamenii, nu va speriati unii de altii, ganditi-va caci sfintii nu se speriau de animale in padure si nu se sperie nici acum in zilele noastre, cum se poate ca noi sa nu ne privim unii pe altii, cum se poate sa ne speriem cand ne privim intre noi? Ce lucruri si ce vremuri traim?,, . Doamne, nu va lasati, nu va parasiti unii pe altii si nu va parasiti fiinta aceea frumoasa si unica ce o avem fiecare data la venirea pe acest pamant.
Pace, bucurie si dragoste in suflete si nu uitati, intr-o zi pe campia intinsa cu flori din cer ne vom intalni cu totii, acolo nu va mai fi nevoie sa ne facem doar semne, nu va fi nevoie ca acel ,,Doamne ajuta,, spus in soapta azi atunci cand ne recunoastem, acel suras mascat va putea fi liber si noi vom fi liberi in Casa Tatalui nostru ceresc, pana atunci putere si rabdare si multa binecuvantare sa ne daruiasca Tatal pentru a parcurge acest drum greu numit pamant1
 Doamne ajuta!

Rugaciunea arhimandritului Sofronie Zaharov pentru unire

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălțându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii și ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins spre a aduce laolaltă pe toți copiii Lui Dumnezeu cei risipiți și trimițind pe Preasfântul Duh, la unire pe toți i-ai chemat. Tu dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păși spre această mare lucrare de sfințenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toți una să fim, precum și Tu una ești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Însuți dăruiește nouă har și înțelepciune ca să împlinim în toate zilele această poruncă și ne întărește în nevoința acelei iubiri pe care o ai poruncit-o nouă zicând: ,,să vă iubiți unul pe altul precum și Eu v-am iubit pe voi”. Prin Duhul Tău cel Sfânt dăruiește nouă puterea de a ne smeri unul către altul, luând aminte la aceea, că cel ce iubește mai mult, mai mult se și smerește; învață-ne să ne iubim unii pe alții, să ne rugăm unii pentru alții; să ne purtăm poverile unii altora cu răbdare și ne unește în legătura neclintită a dragostei în numele Tău cel Sfânt dând nouă și a vedea în fiecare din frații și surorile noastre chipul Slavei Tale Celei negrăite și a nu uita că fratele nostru este viața noastră. Așa Doamne, Cela ce ne-ai adunat laolaltă întru bunăvoirea Ta, fă-ne pe noi a fi cu adevărat o familie, viețuind cu o singură inimă, cu o voie, întru o singură iubire, după sfatul Tău cel mai înainte de veci. Umbrește lucrarea aceasta și o acoperă cu acoperământul Preacuratei Maicii Tale și a tuturor Sfinților Tăi, binecuvântând și ocrotind pe fiecare ce se ostenesc în lucrarea faptelor bune. Păzește-ne adică de gânduri stricăcioase, de cuvinte necuvioase și de înclinări ale inimii ce surpă pacea și încrederea; ca să dăinuiască această lucrare, întemeiată fiind, pe piatra Sfântului Tău Cuvânt, ca toți să aflăm odihna întru Tine, Blândul și Smeritul Împărat al nostru, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.

Adevarata fata a fiecarui suflet!

Nu stiu cat de des va este dat sa vedeti cu adevarat un suflet. Ne plangem si ne intrebam deseori de ce oare daca noi suntem atat de binevoitori, de buni cum de intampinam atatea greutati pe calea spirituala sau si pe cea materiala. Din cauza aprecierii noastre total gresite, total nepotrivit la ce ar trebui sa fim, sau contrar la ceea ce Tatal a programat in noi. Rareori vad si eu un suflet cu adevarat, de cele mai multe ori il vezi in anumite conjuncturi si situatii, uneori te bucuri, alteori te necajesti de starea aproapelui tau, vederea cu adevarat iti destainuie ceea ce e el, ca la un eventual ajutor dat sa stii a il da sau daca e cazul a te feri din cale.
Doamne ce are de vazut Tatal in sufletele noastre, cata mizerie, rautate, ranchiuna sau din contra la sufletele frumoase atata darnicie si semetie asemeni Lui.
In schimb nu imi vad sufletul meu decat in schimbarile date care nu iti da adevarata lui fata.
Poate intr-o zi Dumnezeu imi va dezvalui si fata sufletului meu, pana atunci, muncim, inotam spre malul frumusetii si trairii vesnice.
Drum bun le doresc sufletelor voastre, ca la mal sa ne astepte Iisus sa ne spuna ,,Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.,,!

Esti ceea ce esti, nu ceea ce iti dicteaza orgoliul ca esti!

Da, fiecare dintre noi dorim sa ne fie cat mai bine, sa traim cat mai confortabil, cat mai...sau nu fiecare suntem asta.
Nu poti si nu trebuie sa pretinzi ca esti altceva decat ceea ce esti. Oricat ai incerca sa iti iei o alta haina nu ti se potriveste, decat ceea ce ti-ai croito singur in decursul vietii sau ce ti-a fost inmanata de Tatal atunci cand ai venit pe pamant.
 Nu poza in ceea ce nu esti ca arati oribil.
Lasa-te condus de tine cel ce esti, sau condus de Tatal ca stie mai bine decat tine.
 Am trait multe experiente in toti acesti ani si am inteles ca foarte usor se imprumuta personalitatea celor dragi tie, si te trezesti in miez de noapte facand continuu rugaciuni asemeni celor virtuosi si aproape de Dumnezeu, sau compunand poezii dandu-ti senzatia ca ai ajuns tu insusi un veritabil poet, ori alteori trecand in alte lumi si lumi paralele crezand ca esti tu tocmai asta, o fiinta care poate survola Universul sfidand tot ce era pana atunci, si multe altele care le traim uneori.
 Totusi trebuie sa fii constient de ceea ce esti si sa ramai la fiinta umila care te cunosti daca vrei asta, sau poti sa traiesti o iluzie confectionata de vremurile noastre. Cel mai important lucru ce il putem face e ca prin propriul comportament sa nu apasam mai multe sufletele oropsite de soarta nici sa le ingreunam viata mult prea grea prin iluzia proprie ca noi am fi altceva decat suntem.
 Leaga o rana de cate ori ai ocazia, spune o rugaciune pentru cel ce isi are nevoi, canta un cantec unui suflet intristat, daruieste un zambet unui ursuz si lista poate continua..., dar nu apasa mai mult umarul mult prea ingreunat de soarta sau de propriai inconstienta a celui aflat in nevoi.
Daruieste si nu lua, construieste si nu distruge, fii omul care esti nu care iti imaginezi ca esti.
O  intamplare traita m-a adus sa scriu asta, o inima mult prea indurerata de apasare a celor amarati m-a pus sa mazgalesc trei litere aici.
 Iertati-ma pentru aceste cuvinte, rugati-va pentru voi si spuneti un Doamne ajuta si pentru mine!
Dumnezeu sa ne indrume a ajuta o lume si asa mult prea incarcata de rau si greu!

Mama, hai sa strigam tare, ,, Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma!,,

MAMĂ, HAI SĂ STRIGĂM TARE: «DOAMNE IISUSE HRISTOASE, MILUIEŞTE-MĂ!»

Kleoniki s-a născut în Thessalonic, la 30 iunie 1967, de praznicul Sfinţilor Apostoli. La vârsta de 8 ani au început să apară primele simptome de miastenie: i se îndoiau genunchii şi cădea jos repede, n-avea stabilitate în picioare, şchiopătând şi sprijinindu-se de pereţi atunci când mergea, ca să nu cadă jos.

Cu multă dificultate a mers la şcoală până în clasa a VI-a, unde s-a dus doar două luni – şi acelea, purtată pe braţe de mama sa –, după care a întrerupt şcoala. Dar, întrucât iubea mult învăţătura, a continuat să studieze acasă. Asimila lecţiile cu o mare uşurinţă, având o memorie excelentă.

De la vârsta de 14 ani a început să folosească scaunul cu rotile – timp de 24 de ani, până la moartea ei. Mama ei o „fixa” în fiecare zi, deoarece membrele ei erau fără vlagă, ca paralizate. Pentru că muşchii îi erau atrofiaţi, o lega cu o centură, căci altfel cădea în faţă. Când era întinsă în pat, nu putea să se întoarcă de pe o parte pe alta, nici să-şi schimbe poziţia, iar dacă se întâmpla să-i cadă o mână în jos, nu şi-o putea ridica – în astfel de situaţii, dacă era singură, fără nimeni prin preajmă care să o ajute, se apleca şi îşi trăgea cu dinţii mâna la loc. Cel mai dramatic era că nu-şi putea alunga nici măcar o muscă de pe faţă. Kleoniki acoperea însă cu răbdare de fier toate aceste neputinţe ale ei!

Mama ei povesteşte despre ne­pre­văzutele urmări ale miasteniei, boala de care pătimea copilul său: „Într-o dimineaţă (încă nu aveam cărucior cu rotile), a trebuit să lipsesc. Am aranjat-o pe Kleoniki – avea vreo 13 ani – în fotoliu, şi am pus lângă ea o plăpumioară împăturită, ca să-şi odihnească mâna. După ce am plecat, ea a apucat plapuma cu dinţii şi şi-a pus-o pe genunchi, ca să se odihnească. Dar capul i s-a îndoit şi i-a căzut înainte, cu faţa în plapumă. Era în pericol să se asfixieze, însă a izbutit să strige, după ce cu greu şi-a întors capul într-o parte. La strigătele ei au venit vecinii şi au ajutat-o. Când m-am întors, mi-a spus că a simţit de două ori, aşa cum era cu capul afundat în plapumă, un aer fin, răcorind-o! Şi nu mi s-a plâns că de ce am lăsat-o singură atâta timp etc. Altă dată, iarăşi a căzut din pat şi nu se putea ridica – cum a căzut, aşa a şi rămas…”

Kleoniki avea maturitate duhovnicească, deoarece cultiva virtuţile prin citirea cărţilor patristice şi a vieţilor sfinţilor. Citea mult – adesea o prindea miezul nopţii citind ca să termine o carte. Citea câte o carte pe noapte. Mai citea şi enciclopedii, lucrări pe teme sociale, studii ştiinţifice de actualitate, precum bioetica. Când o interesa ceva, îşi făcea însemnări, lua notiţe ca să discute cu cei specializaţi. Decupa pagini cu articole ce-i stârneau interesul şi le aduna într-un album. Era o făptură neobosită, creativă. În faţa ei, cei sănătoşi se simţeau neputincioşi, ca nişte „trântori”. Ce suflet mă­reţ şi nobil! Mai demult, când mai avea puţină vlagă şi curaj, făcea lucruri de mână – semne de carte, broderii –, iar veniturile obţinute din ce vindea le trimitea la centrele misionare ortodoxe din Africa şi din alte părţi. Ce râvnă avea să participe şi ea cumva la răspândirea Ortodoxiei se vede din următoarea întâm­plare: pe când cosea odată la o broderie, nu izbutea să treacă acul prin materialul gros; nu s-a dat bătută până n-a găsit soluţia: să-l tragă cu dinţii, căci cu mâna nu avea putere!

Nu puţini s-au folosit duhovniceşte de Kleoniki – nu doar din pilda ei de răbdare, dar şi cu rugăciunile şi poveţele ei. Mulţi cunoscuţi şi prieteni îi încredinţau problemele lor. Ea, pe moment, nu le răspundea. Doar după câteva zile le dădea răspuns în puţine cuvinte, măsurat. De aceea mulţi, chiar şi clerici, îi cereau să se roage pentru ei. De la caz la caz, ea făcea 3.000 de „Doamne Iisuse…” cu şiragul de metanii ori citea Paraclisul Maicii Domnului şi al altor sfinţi.

Avea mare credinţă, dar era şi foarte calculată. Nu avea complexe în ceea ce priveşte starea sa de invaliditate. Nu o atingeau jignirile, nici nu se întrista când cineva îşi arăta compasiunea faţă de ea prin cuvinte precum: „Săraca fată! Cum de-a ajuns aşa?!” Nu avea mânie, nu ţinea minte răul. Răbda cu mărime de suflet jignirile altora, după cum se vede din întâmplarea următoare: într-o zi, voia să meargă împreună cu mama ei la sediul Centrului Misionar Ortodox din Thessalonic; au chemat un taxi, dar fiindcă se mişcau greu cu căruciorul şi întârziau, taximetristul s-a enervat şi a făcut tărăboi, rănind-o cu bădărănie. Ea însă n-a comentat nimic şi nici n-a arătat în vreun fel amărăciune faţă de puterea grosolană a taximetristului. Altă dată s-a întâmplat că un alt taximetrist a arătat atâta nobleţe şi mărinimie, încât s-a oferit până şi să-i ungă roţile căruciorului, iar de bani nici nu a vrut să audă, zicând: „Eu mi-am luat plata”…

În ciuda bolii sale, Kleoniki desfăşura o activitate vastă. Era pregătită pentru toate, informată întru toate despre boala ei şi, în general, despre tot ce apărea nou. De exemplu, aflând că în America circula pe piaţă un nou instrument ajutător pentru cei invalizi, ca să le înlesnească citirea, l-a comandat şi ea. Era vorba despre un fel de tubuleţ ce avea la capăt o ventuză, iar la celălalt capăt absorbea aerul, întorcând astfel paginile cărţilor! Kleoniki se distingea prin râvna ei pentru învăţătură. A învăţat engleza, germana, iar pentru un timp s-a apucat şi de limba bulgară. Această râvnă a ei pentru studiu a ajuns la apogeu atunci când, în ciuda tuturor problemelor ei motorii, s-a hotărît să înveţe meşteşugul pictării sfintelor icoane. După cum am mai spus, mâinile îi erau complet fără vlagă, ca paralizate. Cu binecuvântarea duhovnicului, a început să urmeze în 1990 cursuri practice de pictură la mănăstirea Sfântului Grigorie Palama din Kufalia – Thessalonic, pe lângă maicile de acolo. În 1993 a dobândit un aparat ajutător special – donat de prietenii ei duhovniceşti –, cu o tastatură în partea dreaptă, cu ajutorul căreia muta cadrul în care era montată icoana ce urma a fi pictată.

Astfel, Kleoniki, aşezată în scaunul cu ro­ti­le, cu mâinile sprijinite în nişte fâşii de pânză ca să nu cadă, punea să cânte Paraclisul Maicii Domnului şi-al altor sfinţi şi picta, rostind totodată Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Astfel Dumnezeu a învrednicit-o să pic­teze peste patruzeci de icoane cu Hristos, Mai­ca Domnului şi alţi sfinţi. La invitaţia Aso­ciaţiei „Sfântul Hristofor”, ce ajuta copiii bol­navi de miastenie, a mers vreme de trei ani la rând, în lunile de vară, în Attika, învăţându-i pe copiii de acolo meşteşugul de ico­nar.

In aprilie 1997, la iniţiativa decanului Facultăţii de Teologie din Thessalonic, această facultate a găzduit expoziţia de icoa­ne pictate de Kleoniki. În faţa unui au­di­toriu important (studenţi, profesori, ba chiar şi rectorul Universităţii!), ea a spus, printre altele: „Când cădem, întâlnim stân­ca credinţei – Hristos şi duhovnicul nostru… Problema nu e de ce suntem ceea ce suntem, ci cum să devenim ceea ce trebuie să fim. Şi asta o vom izbuti dacă le facem pe toate împreună cu Iisus şi cu harul Său, străduindu-ne să vedem şi să iubim cu inima lui Iisus…” După expoziţie şi alocuţiunea ei, toţi spuneau: „Nu vom uita niciodată ce am trăit astăzi!” Kleoniki a fost cinstită prin acordarea a patru premii la expoziţii diferite de icoane. Din venituri, o parte a acordat-o, fireşte, – ca în vremurile vechi, când broda şi făcea tot soiul de lucruri manuale – Misiunii Ortodoxe din Africa.

Când împlinise treisprezece ani, Kleoniki a fost dusă de mama ei în Mytilini, la Sfântul Rafail. La Vohodul Mare, mama ei a întins-o pe jos, ca preotul să treacă cu Sfintele Daruri pe deasupra ei. După Sfânta Liturghie, preotul s-a apropiat de ea şi, apucându-i căruciorul, i-a spus: „Kleoniki, dacă ai şti ce ascunde căruciorul tău!”

Prin 1988, Kleoniki, împreună cu o prietenă de-a ei, Iosifina, care suferea tot de miastenie, l-a vizitat la Suroti pe cunoscutul Stareţ Paisie Aghioritul. Acesta a venit la ele la maşină, le-a însemnat cu semnul crucii şi le-a vorbit despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea plină de nobleţe. Atunci i-a spus: „«Kleoniki» înseamnă biruinţă! Şi Biruinţa va învinge!” Altă dată, Cuviosul Paisie i-a spus: „Kleoniki! O să te vedem în Rai!”

***

Cu trecerea timpului, starea sănătăţii i s-a agravat, din cauza evoluţiei bolii. Prezenta tot mai multe dificultăţi motorii şi de aceea se temea – mai ales când mama ei trebuia să plece de acasă. Odată, pe când avea dureri mari, fără să se plângă, l-a strigat de trei ori pe duhovnicul ei: „Ah, Gherondà, unde eşti?”, iar a doua zi el i-a telefonat şi apoi a vizitat-o. Ne spunea mama ei: „În clipele grele, zicea: «Nu mă lăsa să dorm mai mult de două ore», căci simţea că i se opreşte răsuflarea. Multe nopţi am petrecut fără somn, căci o durea peste tot. De multe ori mă aplecam cu urechea peste ea, ca să văd dacă mai respiră”.

În ciuda atâtor suferinţe, chipul ei strălucea de bucurie, avea mereu un surâs vesel pe buze. Ea însăşi spusese odată: „Poate că Dumnezeu, din multă iubire, a îngăduit să fiu astfel, căci altminteri poate apucam pe alte căi!”

În ultima vreme, obişnuia să picteze ju­mă­tate de oră şi apoi, ca şi cum presimţea ceva, îi spunea mamei: „Ai grijă să termini treburile, căci peste puţin nu o să mai poţi pleca de lângă mine”. Unei alte prietene i-a zis: „S-a apropiat vremea!” Întrucât plămânii nu mai funcţionau bine din pricina atrofierii muşchilor aparatului respirator, ei nu eliberau tot dioxidul de carbon şi nu făceau bine oxigenarea creierului – din această cauză Kleoniki avea ameţeli, stări de leşin. Pentru prima oară începuse să uite – ea, care avea o memorie uimitoare!

Cu două săptămâni înainte de sfârşit, nu se simţea bine şi i-a spus mamei: „Mamă, hai să strigăm tare: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!»”.

Peste puţin timp, nu a mai putut respira, i s-au învineţit buzele, ochii i s-au dat peste cap – făcuse o criză cardiacă! A fost transportată de urgenţă la spital. Acolo, cuplată la aparate, cei ai săi vedeau cum i se scurgeau lacrimi din ochi; poate că înţelegea, dar nu putea vorbi. Înainte de a intra în comă, spusese: „Nu vreau să mă mai chinui, sunt şi aşa necăjită. N-aş vrea să-mi facă traheotomie”.

Şi, într-adevăr, în ziua când era programată operaţia, tensiunea i-a căzut la 2,5 şi operaţia n-a mai avut loc…

O prietenă de-a ei, o fată cu suflet curat, vizitând-o pe Kleoniki la secţia de terapie intensivă, a văzut că în palma ei se închipuise o cruce albă!

***

Mărturii după adormire (2005)

• O cunoscută de-a ei, fără să ştie că murise, a văzut-o în ziua adormirii cum urca încet spre înalturi, învăluită în lumină, într-un coşciug alb, heretisind bucuroasă.

• Alţi apropiaţi şi cunoscuţi au văzut-o timp de 40 de zile după adormirea ei cum le zâmbea – în mod simţit, ca atunci când era printre ei.

• Sora ei a auzit-o strigând-o pe nume, iar mama ei a mărturisit că i-a simţit prezenţa pe când era în pelerinaj la Locurile Sfinte.

• Dacă ultimele cuvinte alcătuiesc testa­men­tul unei persoane aflate în pragul morţii, să ne amintim cea din urmă rugăciune a Kleo­nikăi: „Hai să strigăm tare: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!»”

Fericită roabă a lui Hristos, Kleoniki, facă-se viaţa ta pildă de urmat tuturor şi veşnică să-ţi fie pomenirea! n

Traducere de Monahul Gherontie (Nica), din cartea „Se fac minuni şi astăzi? Pilde luminoase de virtute”

Material publicat in nr. 25 al revistei Familia Ortodoxa