Hai, Doamne, vino Doamne!

Hai, Doamne, vino Doamne!

Hai, vino, Doamne, şi îndreaptă lumea

Ce spune că minciuna-i doar mister 
Ce crede că e dat pe totdeauna 
Să-şi ducă ochii-n jos, nu înspre cer. 

Şi eu sunt om şi chiar de ştiu mai multe 
Mă uit şi văd şi aflu-ntâmplător 
Ceea ce unii spun uitând s-asculte 
Că omul nu minciunii-i e dator. 
Trecând prin viaţă, am văzut de toate 
Căderi, rupturi şi treceri prin ce-i greu 
Şi-am învăţat că orişicine poate 
Să mintă oameni, nu pe Dumnezeu... 

Hai, vino, Doamne, haide şi arată 
Că ne-ai lăsat să fim precum ai vrut 
Dar spusa noi ţi-am pus-o la erată 
Şi ne-ntinăm cu-o umbră din trecut. 

Ne trecem vremea roşi de neputinţe, 
Ţinând gunoaie strânse la ciorap 
Uitând ca vieţii nu-s ca trebuinţe, 
Că nu ne-ascultă şi îşi fac de cap. 

Putem fi altfel, alţii, altcumva, 
Putem fugi de tot ce am făcut? 
Hai, vino, spune tu, cu vorba ta 
Că orice-a fost se face cunoscut. 

Dar, Doamne, tu putea-vei înţelege 
De ce se minte şi, acuzator, 
Pe cel ce nu se-ascunde vor să-l lege 
Ca cel ce rau ar face tuturor? 

Mă rog spre tine, Doamne, hai, îndreaptă, 
Pe cei ce încă fug de semnul tău, 
Deşi tot de la Tine ei aşteaptă 
Să-i scoţi din ce e greu, din ce e rău.

Daniel-Dumitru Darie