luni, 23 iulie 2012

Suntem fiecare ce dorim sa fim


Am putea spune ca fiecare suntem ce dorim sa fim, dar de ce oare nu am dori noi sa fim asemeni Mantuitorului nostru, asemeni celui ce de bunavoie s-a urcat pe cruce pentru noi si mantuirea noastra.
El a luat pacatele lumii, s-a urcat la cer, lasandu-ne Duhul Sau Sfant sa pogoare peste noi, El a urcat la cer dar ne-a lasat noua scara de-a urca la El, ne-a lasat cuvantul Lui de al urma zi de zi, ne-a lasat fapta Lui care nu o putem noi urma, dar putem sa ne asemanam cu El, putem sa ii urmam Lui, sa cerem lui Dumnezeu puterea Lui, iubirea si grija Lui le avem, ceas de ceas ne insotesc pe potecile vietii, dar nu tinem noi intotdeauna seama de ele.

31.Deci zicea Iisus catre iudeii care crezusera in El:Daca veti ramane in cuvantul Meu, santeti cu adevarat ucenicii Mei;
32.Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
Ioan cap8

Avem atata nevoie si azi de a auzi cuvintele lui Iisus, poate mai mult si mai insetati suntem noi cei de azi, de Cuvantul lui Dumnezeu, ca cei din vremea lui Iisus, Ei nu-l stiau cine-i, ei descopereau atunci cine-i Iisus, noi azi stim cine era si este Iisus, avem invataturile Sale, avem cuvantul Sau, trebuie sa-l urmam, trebuie sa-l ascultam si sa cerem calauzire si indrumare de la cei care-l cunosc, trebuie sa-i ascultam, dar trebuie sa cerem calauzire direct de la Iisus pentru intelegerea Cuvantului SAU.
Si apoi de a-l urma atat cat ne sta in putinta, atat cat ne ajuta El caci suntem neputinciosi de nu ne v-a ajuta, orbi de nu ne v-a lumina si toate vor fi atat cat El ne v-a da puterea de a le schimba in lumina si iubirea Sa.

5.Si aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la Elsi v-o vestim: ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El.
6.Daca zicem ca avem impartasire cu El si umblam in intuneric, mintim si nu savarsim adevarul.
7.Iar daca umblam intru lumina, atunci avem impartasire unul cu altul si sangele lui Iisus, Fiul Lui, ne curateste pe noi de orice pacat.
8.Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este in noi.
1Ioan cap 1

Sa luam cuvantul lui Iisus si sa facem din el Calea si Adevarul nostru, sa-l studiem cu drag si sa ne indragostim de el, sa devina precum EL, IISUS, ''CALEA, ADEVARUL SI VIATA'', pana cand Dumnezeu ne v-a darui cunoasterea si calauzirea fiecarui in parte pentru trebuinta sufletului sau.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu