joi, 5 iulie 2012

In tot si in toate Voia lui Dumnezeu

DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIESTE-MA PE MINE PACATOSUL!

Dumnezeu ar vrea sa ne uneasca in Iubirea Lui, sau cred ca mai corect ar fi ca noi ar trebui sa vrem sa ne unim cu Iubirea Lui.
Partidele politice sunt unu si acelasi lucru toate, fiecare cu bunele si relele lor, dar Dumnezeu unde se afla aici?
In care pol? In care parte a politicii il gasim pe El?
Daca noi o sa ne rugam pentru poporul nostru, pentru capitala tarii, unde acolo este marea conducere a tarii, ca Dumnezeu in marea Sa mila sa-i ajute sa lase razbunarile lor din interes propriu sau de partid, sa lase toate interesele lor personale, folosindu-le in interes national si apoi mondial, pentru pamantul noastru, pentru Universul nostru, ca noi sa fim primiti si urcati in el cat mai sus, sunt sigura ca ne v-a fi de folos, Dumnezeu se va putea bucura odata cu noi.

''Trecutul nu poate fi sters, dar poate fi folosit. Avem o gramada de constrangeri actuale. Dar necesitatea nu trebuie sa fie asociata cu un destin pe care nu-l putem nici sfida, nici anula. Desi omul nu este eliberat de lanturile determinarii, poate sa modifice in prezent ce a fost in trecut, pana la un anumit punct, si sa schimbe astfel cursul lucrurilor.
Alegerea este de fapt exprimarea libertatii impotriva necesitatii, prin care necesitatea isi transforma esenta si il elibereaza pe om de ea. Omul este liber- el nu este jucaria soartei, purtata de evenimente necontrolate. El chiar poate modela viitorul, in loc sa sufere pasiv consecintele trecutului. Trecutul poate deveni o oportunitate sau un obstacol.
Totul depinde de ceea ce facem noi cu el si nu de ceea ce face el cu noi.''
(O viziune idealista asupra vietii)

In bisericile noastre il gasim peste tot pe Dumnezeu, dar noi suflete pe pamant, intr-o biserica sau alta, ca suntem in Casa lui Dumnezeu, si acea casa are cea mai buna legatura cu cerul daca noi asta vrem sa simtim, dar nu este singura legatura cu cerul si cu Dumnezeu.
Dumnezeu este in fiecare fiinta, fiecare fiinta este Templu a lui Dumnezeu, intr-o biserica sau alta noi o sa-l intalnim pe Dumnezeu, dar nu este doar al acelei biserici, El este al tuturor bisericilor.
Fiecare fiinta tebuie sa aiba legatura lui Sfanta cu Tatal, caci atunci toata umanitatea se va ridica mai usor ca constiinta spre cer.
Si avem atatia sfinti apartinatori tuturor religiilor care lucreaza alaturi de noi spre binele acestui pamant.




4 comentarii:

  1. Asa este, sunt sigura ca mult mai mult am ajuta , daca ne-am aseza toti la rugaciune, atunci Bunul Dumnezeu le-ar da intelepciune mai marilor care conduc aceasta tara minunata , si poate ar constientiza si ei ca Dumnezeu ne-a binecuvantat cu o tara bogata, minunata in care am putea face lucruri minunate , dar pe care noi o distrugem, noi toti batjocorim darul primit de la EL .
    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti !
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte intelept, daca il vom cauta in toate pe Dumnezeu in mod cert aceasta lume se va schimba in bine. Sper doar ca bunul Dumnezeu sa ne dea rabdarea si intelepciunea de care avem asa mare nevoie si sa ne calauzeasca pasii si gandurile numai spre lucruri bune, placute Lui, iar politicienii de azi si de maine sa fie luminati in ceea ce fac de bunul Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, toate le da Dumnezeu,aceasta lume se v-a schimba in bine cu siguranta daca fiecare va avea ganduri bune, daca fiecare isi indreapta orice gand a lui inainte spre Dumnezeu, si pe urma spre restul lumii.
    Ori daca nu faci asta de fiecare data sa te gandesti, oare ce ar spune Dumnezeu despre ce gandesc sau fac eu acum, nimic in Lucrarea lui Dumnezeu nu ai savarsit, sigur incercarile vietii si lumea in care traim azi sunt foarte mari, dar cu Dumnezeu totul este posibil.

    Calauzirea lui Dumnezeu sa ne insoteasca pasii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru Elena
    Cred ca acolo sus(poate si pe noi), dar pe ei sunt sigura doar mania lui Dumnezeu ii mai linisteste, dar macar noi sa nu ne lasam dusi de acest tavalug pornit, sa ne oprim un pic in loc si sa ne intrebam:
    Ce vrem?
    Ce-i cu viteza cu care ne deplasam si ce cautam?
    Scopul deplasarii?
    Destinatia unde vrem sa ajungem?
    Cu siguranta am iubi mai mult, am respecta mai mult, si am fi mai buni unii cu altii, si ei cu noi si noi cu ei.
    Sa semanam iubire in loc de ura, iertare in loc de judecata, si Dumnezeu sigur ve v-a fi mai aproape.

    Dumnezeu sa aiba rabdare cu noi!

    RăspundețiȘtergere