vineri, 10 august 2012

Iertarea Lui, iertarea noastra


Toti gresim, toti asteptam iertarea, toti credem in iertarea Lui, si dupa o cainta sincera El ne-o da, intrebarea-i cat putem noi cobora sa iertam si sa uitam?
Mult unii, foarte mult chiar, dar pana ajungi acolo drumu-i foarte lung si greu, va doresc sa-l gasiti cat mai repede fiecare, sa va fie cat mai scurt, la fel si celor doua persoane dragi inimii mele, care nu ca nu ati fi toti, dar doua mai aproape in plan fizic.
Dumnezeu sa fie si sa ramana cu noi!

21.Dar acum, in afara de Lege s-a aratat dreptatea lui Dumnezeu, fiind marturisita de Lege si de proroci.
22.Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred, caci nu este deosebire,
23.Fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu,
24.Indreptandu-se in dar cu harul Lui, prin rascumpararea cea in Hristos Iisus,
25.Pe care Dumnezeu l-a randuit jertfa de ispasire, prin credinta in sangele Lui, ca sa-si arate dreptatea Sa, pentru iertarea pacatelor celor mai inainte facute,
26. Intru ingaduinta lui Dumnezeu, ca sa-si arate dreptatea Sa in vremea de acum, spre a fi El insusi drept si indreptand pe cel ce traieste din credinta in Iisus.
Romani cap3


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu