4. Eu am spus: ”Frate, crede-Mă, gândul de a face bine are întotdeauna un vânt bun de partea sa, dar gândul de a face rău este adus de un vânt rău !”
5. Au fost odată doi frați a căror mamă avea comori nenumărate. Cei doi frați își iubeau mama mai presus de orice, astfel încât mama nu știa căruia dintre cei doi trebuia să îi lase cea mai mare parte din moștenire. Dar de fapt, doar unul dintre ei o iubea cu adevărat ! Celălalt îi arăta marea sa grijă mamei sale doar gândindu-se la însemnata moștenire, și astfel el trecea înaintea fratelui care își iubea cu adevărat mama.
6. Fiul cel bun, pentru că își iubea mama, nu avea nici cea mai mică bănuială împotriva fratelui său ! El se bucura văzând că fratele său îi aducea mulțumire mamei. Și lucrurile s-au petrecut astfel timp de mulți ani.
7. Mama îmbătrânind și simțindu-se slăbită, și-a chemat cei doi fii și a spus: ”Nu pot ști care dintre voi mă iubește mai mult, pentru a-i lăsa cea mai mare moștenire; aș voi totuși ca după moartea mea să primiți părți egale.”
8. Fiul cel bun a spus: ”Datorită purtării tale de grijă am învățat să muncesc, și îmi pot câștiga pâinea de trebuință; Îl rog pe Dumnezeu cu toată dorirea inimii mele să te păstreze în viață la fel de mult timp ca și pe mine, și să îți folosești comoara pentru binele întregii familii; căci dacă ar trebui să am această moștenire fără de tine, acesta ar fi pentru mine un asemenea chin, încât aș dispera ori de câte ori aș privi-o. Păstrează deci moștenirea, mamă dragă, și dă-o cui voiești. Pentru mine, inima ta este cea mai bună moștenire; fie ca Dumnezeu să îți dea viață lungă !”
9. La aceste cuvinte, inima mamei sale a fost mișcată. Ea i-a spus, fără a-și arăta simțirile: ”Dragă fiule, mărturisirea ta mă bucură foarte, dar nu pot da moștenirea străinilor, și dacă tu nu vrei o parte, trebuie ca fratele tău să ia toată moștenirea după moartea mea, și tu îi vei sluji pentru a-ți câștiga pâinea în sudoarea frunții.”
10. Fiul cel bun a spus: ”Preascumpă mamă, dacă va trebuie să slujesc și să muncesc, inima mea îți va fi recunoascătoare și va spune: - privește, scumpa ta mamă te-a învățat să muncești. Dacă aș avea moștenirea, aș ajunge, în cele din urmă, să urăsc munca, aș începe să mă bucur peste măsură de viață, și în cele din urmă aș uita până și amintirea ta ! Iată de ce nu voiesc banii tăi, care nu poartă pecetea inimii tale, ci doar chipul Împăratului. Dar ceea ce am primit din inima ta poartă acestă pecete, și rămâne întipărit într-a mea; iată de ce moștenirea pe care mi-ai dat-o din leagăn îmi este de ajuns și mă umple deja de multă vreme de binefaceri; este de dorit ceea ce omul capătă prin munca sa, și truda mâinilor sale. Vederea acestei moșteniri m-ar chinui, și ar trebui să îmi spun mereu: iată ceea ce a costat-o pe mama mea atâta muncă și trudă; poate că ea a plâns de durere pregătindu-ți această moștenire ? Iată, dragă mamă, de ce nu aș putea să fiu mai fericit decât sunt, pentru că te iubesc într-atât.”
11. Mișcată până la lacrimi, mama l-a chemat pe celălalt fiu și i-a împărtășit cugetele și dorințele fratelui său.
12. Celălalt fiu a spus: ”Am gândit totdeauna că fratele meu are o inimă nobilă, dar în anumite privințe, este destul de ciudat. Cât despre mine, eu sunt cu totul altfel. Te iubesc și te respect într-atât, dragă mamă, într-atât cinstesc tot ceea ce tu voiești să îmi dai, încât cu inima plină de recunoștință, primesc moștenirea, iar slujirea fratelui meu nu va rămâne fără răsplată. Dar dacă tu ai voi, dragă mamă, ai putea să îmi dai de pe acum jumătate din moștenire, ca să îmi pot cumpăra pământ și lua femeie.”
13. Mama, întristată de răspunsul celui de al doilea fiu, a spus: ”Rămâne ceea ce am hotărât; vei primi moștenirea doar după moartea mea.”
14. Cel de-al doilea fiu a plecat supărat !
15. Peste un an, mama s-a îmbolnăvit foarte rău; și în vreme ce acei doi frați lucrau la câmp, o slujnică a venit să îi cheme, pentru ca fiul cel mai merituos să primească binecuvântarea mamei sale.
16. Fiul cel bun s-a întristat mult, și L-a rugat pe Dumnezeu strigând cu durere să îi cruțe viața mamei sale !
17. Fiul cel rău s-a supărat, și a grăit către fratele său care se ruga: ”Chiar vrei tu cu adevărat ca, prin rugăciunea ta, să diriguiești legile firii ? Atunci când ne vine
ceasul, fie că suntem frați, mame sau surori, trebuie să murim; nu mai este acum timpul potrivit pentru rugăciune și implorare. Iată cugetul meu: orice voiește Dumnezeu, este și după voia mea !”
18. Fratele cel bun s-a întristat și mai tare, și mai mult încă se ruga pentru neprețuita viață a mamei sale !
19. Intrând amândoi în camera unde zăcea mama lor suferindă, fiul cel rău a spus: - Știu prea bine că nu vei muri atât de curând ! Apoi, a început a-i spune să nu se teamă de moarte.
20. Fiul cel bun plângea și se ruga cu glas mare. Dumnezeu a ascultat suspinele fiului cel bun. El a trimis îngerul Său la căpătâiul mamei bolnave pentru a o tămădui.
21. Mama s-a ridicat din locul ei de zăcere, pricepând că o putere mai presus de fire îi redase sănătatea ! Și când a încercat să meargă, a simțit că picioarele îi erau din nou în putere. Ea a spus: ”Datorez aceasta rugăciunilor fiului meu, care, din adevărată dragoste pentru mine, s-a lipsit de moștenire. Adevăr îți spun, preaiubitul meu fiu, ție, care din dragoste nu ai voit nimic, ceea ce este al meu, este și al tău. Și tu, care mă iubeai doar pentru moștenire, și așteptai cu nerăbdare sfârșitul meu, nu vei avea nimic, ci vei fi slujitorul tuturor.
22. – Ce gândiți despre această pildă ? Care dintre cei doi frați a avut vântul cel bun în pânze ?”
23. Ucenicii au spus: ”E limpede, cel care o iubea cu adevărat pe mama sa !”
24. Eu am spus: ”Foarte bun răspuns, dar vă spun vouă, această mamă a făptuit după cum și Dumnezeu o va face în ceruri.
25. Cel ce nu Mă iubește pentru Mine însumi, nu va ajunge acolo unde sunt Eu.
26. Omul trebuie a iubi pe Dumnezeu, fără a aștepta o răsplată. Precum și Dumnezeu îl iubește, iar de nu, este cu totul nevrednic de Dumnezeu.”
Marea Evanghelie dupa Ioan- Jakob Lorber
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu